Spre deosebire de multe evenimente destinate botoşănenilor, spectacolele aferente Zilelor Oraşului par interesante. Asta în condiţiile în care la Botoşani sunt aşteptaţi Antonia şi Lora & Band, Alex Velea şi Ion Suruceanu.
"Suntem încă în discuţii avansate cu Loredana Groza şi trupa Agurida. Vom comunica în zilele următoare şi orele de la care încep spectacolele precum şi ceilalţi artişti care vor întregi spectacolul pe care l-am pregătit în fiecare an, care va fi completat de parcul de distracţii, terasele cu produse specifice pentru botoşăneni şi alte surprize", spune viceprimarul Cosmin Andrei.
De asemenea, pentru seara de duminică sunt anunţate focuri de artificii.
De la bugetul local au fost alocaţi pentru sărbătorile de Zilele Oraşului 50.000 de lei, însă prestaţiile artiştilor- fără Loredana Groza-, vor fi asigurate de partenerii municipalităţii.
"La suma asigurată din buget, de 50.000 de lei, se vor adăuga sumele atrase din sponsorizări dar avem şi contract de colaborare cu o firmă cu care am colaborat în trecut şi care va asigura plata pentru aceşti artişti. De asemenea vom mai avea un spectacol la Casa de Cultură a Sindicatelor cu un cântăreţ de muzică jazz, la care intrarea va fi liberă. Voi face o solicitare şi către instituţiile de cultură, să se implice în acest eveniment, de această dată aşteptând propuneri de la dumnealor", a adăugat Cosmin Andrei.
Zilele Oraşului vor fi organizate în Centrul Vechi al municipiului, în perioada 21- 23 aprilie.
Artişti renumiţi vin la Zilele Oraşului!
BOTOSANI
Madalina Ursuleanu
Wednesday, 12 April 2017
Administrație
Cu eforturi, dar şi cu bani de la bugetul local, Zilele Oraşului se anunţă a fi interesante, dat fiind că la Botoşani sunt aşteptate vedete pe placul spectatorilor.
Spune-ne opinia ta
Articole similare
De ce nu îl sărbătorim pe Sfântul Gheorghe în 23 aprilie?
Wednesday, 17 April 2019
Încep Zilele Oraşului Botoşani! Mesajul primarului Cătălin Flutur
Friday, 21 April 2017
21-23 aprilie: Programul Zilelor Orașului Botoșani!
Tuesday, 18 April 2017
Sarmale, vin și cozonac pentru botoșăneni la Zilele Orașului
Tuesday, 18 April 2017