Camion în flăcări în Zona Industrială!
INCENDIU!

Un camion încărcat cu marfă, parcat pe strada Manoleşti Deal din municipiul Botoşani, a fost distrus parțial într-un incendiu izbucnit în noaptea de vineri spre sâmbătă.

Alarma s-a dat în jurul orei 02.00. La locul indicat prin apelul 112 s-a deplasat un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu o autospecială cu apă şi spumă.

La sosirea gărzii de intervenţie, ardea partea din spate a camionului, existând pericolul de propagare a flăcărilor la cabină și alte două camioane parcate în apropiere. Incendiul a fost stins în mai puțin de jumătate de oră. Cel mai probabil, a izbucnit din cauza unui scurtcircuit.

Valoarea pagubelor a fost estimată la aproximativ 10.000 de lei. În urma intervenţiei, s-au salvat și protejat bunuri materiale în valoare de 90.000 lei.



 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Elevii care termină pedagogia învățământului primar și vor să devină învățători vor avea nevoie de facultate pentru titularizare!

astăzi, 11:30

Liceele pedagogice vor pregăti separat educatori pentru creșe și grădinițe și viitori învățători, odată cu reorganizarea specializărilor din anul școlar 2026-2027. „Se separ...

Un an de închisoare pentru un bărbat din Vorona, pentru infracțiunea de amenințare!

astăzi, 11:00

La data de 13 mai 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis de către Judecătoria...

Anunț pentru botoșăneni: Se organizează licitație pentru locurile de parcare disponibilizate în 2026!

astăzi, 10:30

Primăria Municipiului Botoșani anunță faptul că, în zilele de 4 și 8 iunie, se va organiza o licitație publică pentru rezervarea locurilor de parcare din zona I și zona II a municipiulu...

-->