Liceele pedagogice vor pregăti separat educatori pentru creșe și grădinițe și viitori învățători, odată cu reorganizarea specializărilor din anul școlar 2026-2027.
„Se separă educația timpurie de învățământul primar”, iar absolvenții specializării pentru învățământ primar vor avea nevoie de studii universitare pentru titularizare, a explicat Adriana Robu, directoarea Colegiului Național Pedagogic „Vasile Lupu” din Iași, la Radio România Iași.
Adriana Robu a explicat cum vor funcționa noile specializări din anul școlar 2026-2027.
„Se separă educația timpurie de învățământul primar, practic. Dacă înainte exista profilul cu specializare învățător-educatoare, acum acestea două vor fi diferite”, a declarat Adriana Robu.
„Educația timpurie va fi dedicată celor care doresc să devină educatori la creșe și grădinițe”, a explicat directoarea.
Directoarea colegiului din Iași afirmă că schimbarea vine pe fondul accentului tot mai mare pus pe educația timpurie.
„Este vorba de o importanță mai mare acordată educației timpurii. (…) Educația de bază, cea timpurie, este foarte importantă pentru evoluția copilului”, a declarat Adriana Robu.
Ea a subliniat că noile programe vor pune accent mai mare pe practică în creșe și grădinițe.
„Cadrele didactice (…) vor fi mai bine pregătite prin aceste noi programe educaționale, prin importanța acordată practicii în creșe și în grădinițe. Pentru că la creșe, până acum, eram, cumva, mai văduviți, nu prea aveam cum să ajungem, să facem practică”, a explicat directoarea.
Absolvenții pentru învățământ primar vor avea nevoie de facultate
Una dintre cele mai importante schimbări îi vizează pe absolvenții colegiilor pedagogice care vor să devină învățători.
„Viitorii absolvenți de la Educația Timpurie se pot titulariza doar cu studiile liceale. Cei care vor deveni învățători, deci absolvenții de Pedagogia învățământului primar, vor avea obligația să termine și o facultate, să aibă studii de licență”, a declarat Adriana Robu.
Aceasta a precizat că absolvenții vor putea lucra ca suplinitori în timp ce urmează facultatea.
„În primii ani vor putea să predea în paralel cu efectuarea studiilor. Și ulterior se vor putea titulariza”, a spus directoarea.
Ce stabilește Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 în privința învățătorilor:
Legea nr. 198/2023 prevede, printre altele, că liceele pedagogice formează învățători, dar aceștia pot fi angajați pe perioadă determinată. Pentru a se titulariza, ei trebuie să termine o facultate de profil.
Art. 176 – „(1) Pentru ocuparea funcţiilor didactice prevăzute la art. 165 trebuie îndeplinite următoarele condiţii minime de studii:
a) pentru ocuparea funcţiei didactice de educator/educatoare: absolvirea cu diplomă de bacalaureat a liceului pedagogic, cu specializarea „Educaţie timpurie”;
b) pentru ocuparea funcţiilor didactice de profesor pentru educaţie timpurie: absolvirea cu diplomă de licenţă a specializării „Educaţie timpurie”;
c) pentru ocuparea funcţiilor didactice de învăţător/învăţătoare cu statut de debutant suplinitor: absolvirea cu diplomă de bacalaureat a liceului pedagogic, cu specializarea „Pedagogia învăţământului primar”;”
Funcția de profesor pentru învățământul primar este ocupată de cei care au absolvit liceul pedagogic cu specializarea „pedagogia învățământului primar” și facultatea cu aceeași specializare. De asemenea, se pot titulariza în sistem și absolvenții cu diploma de licență a specializării „Pedagogia învățământului primar” și care au urmat un program de studii universitare de masterat didactic cu durata de un an.
Art. 176 (1) – „d) pentru ocuparea funcţiei didactice de profesor pentru învăţământ primar, cel puţin una dintre următoarele condiţii:
(i) absolvirea cu diplomă de bacalaureat a liceului pedagogic cu specializările „Pedagogia învăţământului primar” şi absolvirea cu diplomă de licenţă a specializării „Pedagogia învăţământului primar”;
(ii) absolvirea cu diplomă de licenţă a specializării „Pedagogia învăţământului primar” şi absolvirea unui program de studii universitare de masterat didactic cu durata de un an;”
Elevii care sunt înscriși în liceele pedagogice și foștii absolvenți de liceu pedagogic pot fi încadrați pe postul de învățător/învățătoare în învățământul primar, conform legii.
Articolul 249 – „(1) Elevii care la data intrării în vigoare a prezentei legi sunt înscriși în cadrul liceelor pedagogice, specializarea învățător/învățătoare, sau sunt absolvenți ai acestei specializări, prin excepție de la prevederile art. 176 alin. (1) lit. c), pot fi încadrați pe postul de învățător/învățătoare în învățământul primar.
(9) Persoanelor care până în anul 2027 finalizează studiile liceale pedagogice, specializarea educator-învățător și învățător, li se consideră îndeplinită condiția de studiu pentru ocuparea funcției didactice de învățător/învățătoare.”
Sursa: Edupedu
