Scenaristul şi regizorul american John Hughes (născut pe 18 februarie 1950 – mort pe 6 august 2009) a fost un foarte bun cunoscător al lumii adolescentine, tratând cu excelenţă problemele vârstei, dar mai ales un dibaci ilustrator al situaţiilor de viaţă aşezate sub masca limbajului specific şi al comediei pure.
Producţia teatrală de la Botoşani păstrează cu fidelitate spaţiul în care se petrece acţiunea (într-o şcoală, cinci elevi din grupuri sociale diferite, siliţi să îşi petreacă ziua de sâmbătă în detenţie, în aceeaşi sală de clasă) şi tiparul personajelor (un geniu, un sportiv, un nebun, o prinţesă şi o ciudată), cu o singură excepţie: geniul (tocilarul) şi femeia de serviciu ne sunt prezentaţi în variantă feminină.
Cum poate, însă, o comedie despre adolescentul american de acum 30 de ani să devină un succes pe scena unui teatru românesc din anul 2014? Meritul este, de departe şi fără tăgadă, al regizoarei Lenuş-Teodora Moraru. În primul rând, titlul spectacolului, "Clubul etichetelor", a adus subiectul în zilele noastre, transferând astfel o problemă sensibilă din curtea şcolii în sarcina societăţii.
În spectacolul de teatru, Geniul (Alexandra Vicol), Prinţesa (Anca Pascu), Sportivul (Alexandru Dobynciuc), Nebunul (Vlad Volf), Ciudata (Alexandra Acălfoae) sunt personaje extrem de bine conturate datorită unei excelente distribuţii, pe care Lenuş-Teodora Moraru o completează fericit cu Bogdan Horga, în rolul Profesorului, şi Dana Bucătaru în rolul Femeii de serviciu.
Spectacolul "Clubul etichetelor" este întregit de scenografia lui Gelu Rîşca, cel care reuşeşte să ilustreze discret spaţiul şcolii, să îi stabilească limitele, dar în acelaşi timp să ofere o maximă transparenţă la nivel psihologic, astfel încât elevii închişi în şcoală nu par să fie decât prozonieri ai propriilor lumi. Buna organizare a scenei, trecerea dintr-un spaţiu în altul prin dirijarea luminii şi modificarea ingenioasă a decorului dau cursivitate şi autenticitate spectacolului în sine. De remarcat şi coregrafia semnată de Victoria Bucun, unul dintre puţinele momente în care publicul pare să aibă acces direct în spaţiul intim al fiecărui personaj în parte.
Problematica tratată în producţia Teatrului Eminescu din Botoşani este una de extremă actualitate, mai ales că toate tiparele prezentate sunt identificabile în cotidianul şcolar şi familial. Spectacolul nu este doar pentru elevi şi profesori, ci şi pentru părinţi. Angoasele, frustrările, obsesiile şi neîmplinirile elevilor se nasc din relaţia cu părinţii lor şi sunt – sau nu! – amplificate de rigiditatea profesorului, de incapacitatea lui de a-i vedea ca pe fiinţe vulnerabile, lipsite de orice ajutor. Aici intervine rolul femeii de serviciu, care deschide o fereastră în sufletul (la fel de chinuit) al profesorului şi lasă să intre prin ea lumina şi aerul respirabil al generozităţii afective.
Deşi apariţii episodice, Bogdan Horga şi Dana Bucătaru dau greutate spectacolului. Bogdan Horga reuşeşte un Profesor care pare că se luptă cu proprii demoni sufleteşti, dar care în final se autodisciplinează şi îşi asumă, înainte de statutul de dascăl, rolul de OM în faţa elevilor săi. În timp de Dana Bucătaru ilustrează excelent un personaj comun, dar necesar fiecărei desfăşurări conflictuale, jucând, în fapt, rolul psihologului care ştie să canalizeze discret acţiunile pacientului, spre descătuşarea şi eliberarea de sub bine mascate psihoze şi obsesii.
Faptul că Lenuş-Teodora Moraru a inclus în distribuţie două actriţe din Iaşi (Anca Pascu şi Alexandra Acălfoae) poate fi considerat un câştig al spectacolului, dacă ar fi să ne raportăm doar la jocul nou, proaspăt, de care a beneficiat publicul botoşănean. În fapt, aproape la fel de nou a fost pentru spectatori şi jocul celorlalţi protagonişti, Vlad Volf, Alexandru Dobynciuc şi Alexandra Vicol, cei trei dovedind o surprinzătoare evoluţie pe parcursul desfăşurării acţiunii, fiecare în parte reuşind să contureze personaje credibile, de mare forţă artistică.
Cu o lucidă viziune asupra scenei şi, mai ales, deţinând o amănunţită radiografie asupra fiecărui actor din distribuţie, Lenuş-Teodora Moraru a uzitat din plin de capacităţile artistice pe care le-a avut la dispoziţie, lăsând parcă în seama actorilor libertatea şi expresivitatea cu care exteriorizează caracterul propriului personaj. Iar publicul nu a avut decât de câştigat!
"Clubul etichetelor" este un spectacol necesar, actual şi, mai ales, un fidel ilustrator al societăţii actuale. Din păcate, premiera care a avut loc două zile la rând (7 şi 8 iunie 2014) nu a reuşit să intre în programul de weekend al botoşănenilor, publicul fiind puţin numeros, însă, în mod cert, am asistat la una dintre producţiile Teatrului Eminescu de viitor, care se va juca şi va avea efectul scontat în rândul spectatorilor.
(Florentina Toniţă)
