"Zborul din cuibul părintesc" a avut prima "escală" la Liceul teoretic de fete din Botoşani: "Începutul a fost foarte greu şi foarte trist. Am simţit că totul s-a terminat, când, tata, Dumnezeu să-l ierte, după ce m-a dus la internat, m-a instalat acolo, cu toată zestrea mea, mi-a dat de grijă să fiu cuminte etc. S-a întors şi a plecat… M-am simţit, atunci, a nimănui într-o lume străină de care mi s-a făcut frică şi, bineînţeles, am plâns… Am plâns mult, ca de altfel, şi-n zilele care au urmat".
Apoi la Facultatea de filologie, secţia de istorie-română, a Universităţii "Al. I. Cuza" din Iaşi: "…fiică de preot, care nu avea dreptul să stea la cămin, nu avea drept la bursă, nu avea drept să meargă în tabere etc. Cu acest statut ingrat, dublat de sărăcia părinţilor, care se descurcau greu cu doi copii la şcoală, nu am început facultatea sub o zodie luminoasă. (…) Realizam cu amărăciune că lumea nu e atât de bună, atât de frumoasă şi nicidecum atât de dreaptă, după cum mi-o prezentaseră, mie, părinţii".
Cele trei etape (copilăria, liceul şi facultatea) coparticipante la procesul devenirii OM-ului Angela Paveliuc-Olariu reflectă paşii făcuţi în trecerea de la "a avea" la "a fi". Sunt revelatoare următoarele secvenţe reale când copilul sau adolescentul de atunci nu-şi dădea seama că acestea reprezentau obstacole pe care Dumnezeu le presară pe calea iniţiatică a fiecăruia, ele fiind depăşite de firile tari, morale, pline de credinţă, aşa cum este şi Angela Paveliuc-Olariu: 1. "Trăiam modest, într-o casă bătrânească, tradiţională, spun acum, cumpărată cu greu, o casă potrivită pentru etnograful ce avea să fiu, o casă cu prispă de jur împrejur, cu camere mici, cu geamuri mici prin care lumina pătrundea cu zgârcenie"; 2. "Am terminat liceul având ca uniformă un şorţ negru, făcut dintr-o haină preoţească şi un palton, făcut dintr-un palton de-al mamei, transformat. Mi-aduc aminte că într-un an m-a prins venirea iernii încălţată cu pantofi decupaţi"; 3. "Prost îmbrăcată, urâţică, ca să nu spun altfel, slabă ca orice adolescentă, destul de timidă, aruncată într-o lume ostilă faţă de originea mea socială, privită cu îngăduinţă de colegele mele din Iaşi, unele foarte bine îmbrăcate, îndrăzneţe, chiar cu tupeu, uneori, stăteam mai tot timpul retrasă deşi doream să comunic mai mult".
Din această perspectivă, şi din cele ce urmează în cartea în discuţie, am convingerea că Angela Paveliuc-Olariu a primit acea stare de graţie care o poate înscrie în marea familie a "fiului risipitor".
"Perioada câmpulungeană" a fost etapa în care a învăţat "meseria" de etnograf . A reorganizat muzeul din Câmpulung – Moldovenesc transformându-l dintr-un muzeu mixt în unul specializat având ca preocupare "cultura tradiţională a lemnului" şi participa lunar la întrunirile de la Cluj, organizate la nivel academic. Tot în această perioadă şi-a organizat timpul cu folos maxim: 1. "ore pentru suflet şi minte (studiu, lectură)"; 2. "ore de lucru în depozitele muzeului"; 3. "ore dedicate ghidajului în muzeu", 4. "ore dedicate îmbogăţirii cunoaşterii unui tărâm nou, ca acela de muzeograf".
"Perioada botoşăneană" a început în 1968, având ca prim imbold apropierea de locurile natale. A început prin organizarea casei Nicolae Iorga, mergea la şantierele arheologice din judeţ, continua cu râvnă cercetările etnografice. A continuat cu Casa memorială "George Enescu" de la Liveni şi cu Muzeul "1907" de la Flămânzi. Acum şi-a susţinut teza de doctorat cu tema "Arta populară în zona etnografică Botoşani" care a avut darul să impună recunoaşterea zonei dintre Siret şi Prut ca zonă etnografică distinctă, demonstrând că această zonă "nu este o pată albă pe harta etnografică a României, ci este o zonă etnografică cu particularităţi distincte în arealul românesc". A pus bazele Muzeului etnografic din Botoşani. Deşi plecată la Iaşi între timp, acest muzeu a fost realizat, însă regretă că s-a renunţat la un proiect al său, acela de a se înfiinţa "Galeria personalităţilor botoşănene".
"Perioada ieşeană" a fost şi cea mai zbuciumată, la Palatul Culturii întâlnind oameni devotaţi unor proiecte, dar şi spirite malefice coordonate de directoarea A. I., din cauza căreia Iaşul nu are nici azi un muzeu în aer liber, idee pentru care Angela Paveliuc-Olariu a militat neîntrerupt. Dar au fost şi realizări mari precum organizarea sectoarelor "Obiceiuri de iarnă din Moldova" şi "Interiorul tradiţional din zona Iaşi", alături de zile pline de conţinut, cu o trăire densă a unor momente deosebite organizate în sălile "Henri Coandă" sau "Sala Voievozilor".
Cărţile de specialitate pe care le-a conceput au fost scrise greu: "Îmi cenzuram fiecare cuvânt, fiecare virgulă, ştiind sintagma "Verba volant, scripta manet". Nu-mi plăcea şi nici astăzi nu-mi place, tot ce scriam. Comunicam pur şi simplu, precis, exact şi la "rece" nişte informaţii pe care la adunasem eu în timp".
Călătoria a fost pentru Angela Paveliuc-Olariu un "minunat prilej de îmbogăţire a minţii şi sufletului". Orice călătorie este prezentată pornind de la vârsta pe care o avea autoarea atunci sau de la o caracterizare a anotimpului, demonstrând o fire sensibilă: Ungaria ("la 23 de ani"), Polonia ("într-un început de toamnă minunată, cu o atmosferă plină de un farmec nostalgic"), Bulgaria ("am vizitat-o într-o toamnă când se culegeau strugurii"), Cehoslovacia ("pe care am vizitat-o iniţial în tinereţe"), Germania ("printr-o excursie prin ONT pentru a cunoaşte şi alte zări"), Rusia ("la început de vară"), Austria ("într-o primăvară cu soare generos, cu flori multe, cu verdele crud al peluzelor atât de meticulos aranjate"), Elveţia ("într-o primăvară plină de poezie şi optimismul caracteristic acestui anotimp"), Macedonia ("în vara anului 1984"), Grecia ("doream demult să vizitez Grecia cu toate "minunile" ei), Ucraina şi Basarabia. Am lăsat la urmă această ţară pentru că aici, la 30 martie 1938, s-a născut, în localitatea Alexandreni, Angela Paveliuc –Olariu, motiv pentru care prezentarea să fie plină de duioşie şi melancolie: "Aşa am avut ocazia să-mi revăd satul unde m-am născut eu, din părinţi originari din ţinutul Botoşanilor…".
"Aşa am ajuns într-o duminică la Tipleşti, unde m-am oprit cu emoţie firească la biserica din sat, în care a slujit tata cu atâta amar de vreme în urmă (circa 65 de ani). Era o nuntă şi preotul slujea, dând binecuvântarea la sfârşit mirilor. M-a privit, crezând că am venit cu nuntaşii. Am asistat până la sfârşit şi apoi i-am spus cine sunt. S-a bucurat, dar mai mult m-am bucurat eu când am auzit pe cineva dintre cei care ne ascultau, spunând că l-a cunoscut pe tata, că-şi aminteşte de ziua botezului meu, continuând fără să-l întreb, să-mi spună, că mai există şi casa în care m-am născut… Era un bătrân cu mintea clară, care-şi amintea totul despre tata, despre noi. Mi-a povestit cât de mult iubea tatăl meu caii, spunându-mi când am ajuns la casa unde m-am născut, că, într-un loc, ce mi l-a arătat, cu precizie, era un par de care lega tatăl meu mânjii, pentru a-i mâna de jur împrejur, ca pentru a-i dresa … într-un fel! Casa era închisă. N-am putut intra. Stăpânii actuali locuiau în altă parte. Am privit cu emoţie firească, casa modestă din care am plecat de mult, de atâta vreme, în lumea largă… ca luată parcă de un şuvoi ce m-a purtat prin atâtea şi atâtea locuri, printre atâţia şi atâţia oameni… Am mai privit încă o dată şi am plecat, mulţumindu-i lui Dumnezeu că mai pot să-i spun mamei la întoarcere, că i-am văzut căsuţa tinereţii ei".
Cu o bogată activitate ştiinţifică şi profesională, pe lângă cărţi, Angela Paveliuc-Olariu a scris şi foarte multe articole de specialitate, a participat la congrese, a organizat expoziţii de artă populară românească în străinătate, a susţinut cursuri şi prelegeri de specialitate la universităţi mari ale lumii. În 1981 a fost delegată de Ministerul Culturii să organizeze în Seattle (SUA) o expoziţie intitulată "Arta populară românească". În 1983 participă în Canada la al XI-lea Congres de Ştiinţe Antropologice şi Etnologice susţinând lucrarea "Cultura populară tradiţională din România în contextul actual", iar în 1986 participă la Congresul de Antropologie şi Arheologie din Anglia. În 1990, primul an după revoluţie, participă, în Portugalia, la Inter-Congresul de Antropologie şi Etnologie cu o comunicare intitulată "Simbolistica motivelor de pe ouăle încondeiate", în 1993 participă în Mexic la al XIII-lea Congres Internaţional de Antropologie şi Etnologie într-o companie selectă, delegaţia fiind compusă şi din prof. dr. Romulus Vulcănescu, prof. Ioan Meiţoiu şi prof. George Anca şi unde prezintă lucrarea "Elemente specifice şi simbolistica arhitecturii populare tradiţionale din România", în 1997 participă, în Turcia, la Congresul Patriarhiei Ecumenice a Constantinopolului şi exemplele ar putea continua.
(Georgica Manole. Sursa Luceafarul.net)
Angela Paveliu Olariu s-a născut pe 30 martie 1938 la Corni, judeţul Botoşani, fiind un reputat specialist etnograf al zonei Moldovei şi al României. A absolvit Facultatea de Filologie, în cadrul Universităţii "ALexandru Ioan Cuza" din Iaşi (1956-1960), Institutul de Istorie a Artelor din Bucureşti (1973-1977), precum şi un curs postuniversitar de limba engleză (1980-1981).
A activat ca director la Muzeul Etnografic Câmpulung Moldovenesc (1964-1968), director la Muzeul Judeţean Botoşani (1968-1978), director la Muzeul Etnografic al Moldovei din Iaşi (1978-1995), referent ştiinţific la Centrul de Conservare şi Valorificare a Creaţiei Populare Tradiţionale Botoşani (2001-2006).
A organizat sau reorganizat muzee şi case memoriale, printre care Muzeul "Cultura tradiţională a lemnului", din Câmpulung Moldovenesc (1967), Muzeul "Răscoala ţăranilor din 1907" Flămânzi, Botoşani (1971), Casa Memorială "Nicolae Iorga" Botoşani (1972), Casa Memorială "George Enescu" Liveni (1973).
De asemenea, a alcătuit Colecţia de obiecte etnografice şi de artă populară din zona Botoşanilor, care a stat la baza organizării Muzeului Etnografic Botoşani (1968-1978), dar a şi reorganizat după criterii moderne Muzeul Etnografic al Moldovei din Iaşi (1992).
OPERA (conform "Scriitori și publiciști botoșăneni. Dicționar biobibliografic", autor: Silvia Lazarovici, Editura Agata, Botoșani, 2013): Arta populară din zona Botoşanilor – Scoarţe şi lăicere (Bucureşti: Arta grafică, 1978), Arta populară din zona Botoşanilor – Portul popular (Bucureşti: Arta grafică, 1980), Arta populară din zona Botoşanilor – Ceramica populară (Bucureşti: Arta grafică, 1981), Zona etnografică Botoşani (Bucureşti: Sport-Turism, 1983), Usturoiul – aliment, magie, medicament (Botoşani: Agata, 2001), Cultul busuiocului la români (Botoşani: Agata, 2003), Alunul – materie primă, metaforă, simbol (Botoşani: Agata, 2004), Botoşani – între Siret şi Prut –Lăcaşuri de închinare şi evlavie străbună (Botoşani: Axa, 2005), Repere etnografice şi de artă populară din zona Botoşanilor (Botoşani: Axa, 2006), Mobilierul tradiţional din Moldova (Botoşani: Agata, 2007), Ouă încondeiate din zonele etnografice Botoşani şi Câmpulung –Moldovenesc (Iaşi: Art XXI, 2008), O viaţă … (Iaşi: Art XXI, 2009), Oameni şi fapte (Iaşi: Art XXI, 2010), Simbolistica pragului la români (Iaşi: Art XXI, 2010), Monografia comunei Cristineşti, judeţul Botoşani (Bacău: Editura Vicovia, 2011; în colab. cu prof. dr. Ioan Murariu).
