Comemorarea lui Mihai Eminescu în biserici

După cum informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Iașilor, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, adresează către preoții din parohii și din mănăstiri îndemnul de a adăuga, în contextul împlinirii, pe 15 ianuarie, a 164 de ani de la nașterea poetului național Mihai Eminescu, la slujba Sfintei Liturghii, a unor rugăciuni speciale pentru acest fiu al Bisericii Ortodoxe.
 
De asemenea, slujitorii sfintelor altare din Eparhia Iașilor sunt îndemnați să săvârșească și slujba parastasului, iar aceste slujbe să fie urmate de rostirea unui cuvânt de învățătură în care să fie evidențiată personalitatea și opera  acestui geniu al culturii române și universale.

Hotărârea Sfântului Sinod nr. 575 din 28 februarie 2013 privind modalitatea sărbătoririi Zilei Culturii Române şi a altor sărbători cu caracter naţional, precum şi reglementarea participării ierarhilor la aceste evenimente publice.
 
Întrucât prin Legea nr. 238/2010 a fost stabilită ziua de 15 ianuarie (ziua naşterii poetului Mihai Eminescu) ca "Ziua Culturii Naţionale" (art. 1), Biserica Ortodoxă Română, fiind mama spirituală a poporului român, trebuie să cinstească ziua de 15 ianuarie evidenţiind legătura dintre cult şi cultură, dintre Biserică şi societate în viaţa poporului român.

În urma discuţiilor în plen, la propunerea Comisiei canonice, juridice şi pentru disciplină, Sfântul Sinod a hotărât:

1. Aprobă ca, pentru Ziua Culturii Naţionale (15 ianuarie), eparhiile să organizeze pe plan local manifestări cultural-artistice şi acţiuni social-culturale dedicate sărbătoririi acestei zile.

2. Slujbele de pomenire de la mormântul poetului Mihai Eminescu din Bucureşti sunt responsabilitatea exclusivă a Arhiepiscopiei Bucureştilor şi a Patriarhiei Române.

3. Centrele eparhiale, protopopiatele, parohiile şi mănăstirile, din ţară şi din afara hotarelor ţării, vor coopera cu autorităţile administraţiei publice locale, cu şcoli şi instituţii culturale, pentru a evidenţia şi promova valorile perene ale culturii româneşti.

Prezenta hotărâre s-a comunicat tuturor eparhiilor din ţară şi străinătate, în vederea adoptării măsurilor necesare pentru punerea în aplicare.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Doi frați preoți sunt în doliu: ”Așezați un stop de rugăciune pentru iertarea și odihna sufletului lui Ioan!”

Saturday, 25 April 2026

Când un părinte se ridică la Cer, durerea nu se mai măsoară în lacrimi, ci în rugăciuni. Durerea e copleșitoare, dar rămâne în urmă povestea de viață, răm&acir...

Marius Croitoru, nervos după remiza cu Oțelul: ”Am câștigat un punct, dar nu îl meritam!”

Saturday, 25 April 2026

A fost remiză, sâmbătă, pe Stadionul Municipal Botoșani, 1-1 cu Oțelul Galați. Golurile partidei au fost marcate de Dumiter (min. 90+6), pentru gazde, respectiv Ciobanu (min. 60 - penalty)...

Polițiștii de la Botoșani, întâlnire cu membrii comunității Moto! - FOTO

Saturday, 25 April 2026

Odată cu venirea sezonului cald, tot mai mulți participanți la trafic aleg deplasarea pe două roți. În acest context, siguranța trebuie să rămână o prioritate, atrag atenția poli...

-->