Sfântul Nectarie – ajutor şi acoperitor al credincioşilor
Stiri Botosani Sunday, 7 April 2013 CulturăÎn luna noiembrie a anului trecut, cu ocazia hramului bisericii, au fost aduse spre închinare sfintele moaşte ale Sfântului Ierarh Nectarie din Grecia, de către părintele Gheorghios Stamulis. Cu această ocazie, o părticică din sfintele moaşte a fost dăruită bisericii "Sfantul Apostol Andrei şi Sfântul Ierarh Nectarie" din Botosani.
Duminică, 7 aprilie 2013, începând de la ora 17,30, în biserica din curtea Spitalului de Copii Botoşani se va săvârşi, de către un sobor de preoţi, slujba Paraclisului Sfântului Ierarh Nectarie, urmată de slujba de sfinţire a raclei unde vor fi aşezate, spre închinare, sfintele moaşte în biserică.
"Racla este din stejar masiv, placată cu argint şi a fost realizată în atelierele Patriarhiei Române de la Bucureşti. Îi aşteptăm pe credincioşii din Botoşani să ni se alăture la sfintele slujbe, să ne rugăm împreună Sfântului Nectarie să ne ajute cu rugăciunile lui", transmite preot paroh Marius Ciobanu.
Sfântul Nectarie Taumaturgul (1846 – 1920) este prăznuit în fiecare an pe 9 noiembrie fiind unul dintre cei mai iubiţi sfinţi datorită mulţimii minunilor săvârşite. Prieten adevărat al celor ce se roagă cu evlavie şi credinţă adevarată, Sfântul a tămăduit boli despre care doctorii spuneau că nu pot fi tămăduite şi pe mulți bol¬navi i-a ajutat să se întărească în credință și în răbdare.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Alegeri parțiale: Un oraș și două comune din județul Botoșani se pregătesc de alegeri!
Autoritatea Electorală Permanentă a informat Palatul Victoria, vineri, că sunt cel puțin 35 de primari ale căror mandate au încetat, iar Guvernul are obligația legală de a stabili data or...
Harta șpăgii în spitalele din România: Care este situația la Botoșani?
Rezultatele sunt colectate pe baza unui formular care oglindește disponibilitatea pacienților de a sesiza situațiile în care personalul medical le-a solicitat bani sau alte recompense. De men...
Botoșănean arestat pentru violență în familie și rele tratamente aplicate propriilor copii!
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat în vârstă de 48 de ani, bănuit de comite...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.54 secunde