Înjunghiat de propriul fiu cu un foarfece!

Un bărbat în vârstă de 59 de ani, din Frumușica, a ajuns în stare critică la spital după ce a fost înjunghiat chiar de către fiul său cu un foarfece de vie.

Totul s-a întâmplat în gospodăria în care cei doi locuiesc.

După ce au băut mai multe pahare, Constantin V. și fiul său, Necuale, de 26 de ani s-au luat la ceartă.

Tânărul i-a reproşat tatălui mai multe scandaluri din trecut, fapt ce l-a scos din sărite pe părintele său.

Cei doi au ajuns să se agreseze reciproc, iar la un moment dat fiul a luat un foarfece de curățațt via și a început să dea în tată, provocându-Iimai multe plăgi în zona gâtului și a toracelui.

Bărbatul a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe, însă din cauza stării grave în care se afla medicii au decis să îl transfere la un spital din Iași.

Pacientul prezenta plăgi înjunghiate toracice şi în regiunea coloanei lombare şi o plagă în regiunea cervicală, a precizat Petre Rădăuceanu, medic şef al UPU-SMURD.

Tânărul este cercetat acum de polițiști.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Biroul nu salvează spatele dacă scaunul și monitorul rămân la întâmplare

Sunday, 2 August 2026

Amenajarea unui spațiu de lucru funcțional înseamnă mai mult decât alegerea unui blat plăcut și a unui scaun cu aspect modern. Înălțimea, distanța, poziția brațelor și lib...

Impactul temperaturilor extreme asupra performanței bateriei auto

Sunday, 2 August 2026

În acest articol, vei descoperi cum reacționează bateria la diverse condiții meteorologice, ce semne ar trebui să nu le ignori și ce soluții eficiente poți adopta pentru a-ți menține ma...

Au început înscrierile pentru Festivalul-concurs Național de Muzică Folk „Seri Eminesciene” 2026!

Sunday, 2 August 2026

Memorialul Ipotești Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”a deschis înscrierile pentru cea de-a IV-a ediție, în noul format, a Festivalului-concurs Național de Muzică...