Intr-o manastire din Grecia cu viata de sine traia un monah caruia ii spuneau "Sfoara", pentru ca toti spuneau ca acesta nu dadea nimic, ca era un mare zgarcit. Dar cand a murit monahul acesta, la inmormantarea lui s-au adunat oameni saraci din Halchidiki, din Sfanta Maria Mare, si din cateva sate si il plangeau. Acestia aveau boi si carau lemne, pentru ca atunci transportul se facea cu boii, nu ca acum cu masinile.

Ce facea sarmanul acesta? Aduna-aduna banii care i se dadeau pentru ascultarile ce le facea si cand vedea pe vreun om ca avea numai un bou sau ii murise boul sau, ii cumpara un bou. Si atunci ca sa cumperi un bou era mare lucru: costa 5000 de drahme....Ceilalti parinti dadeau cinci drahme la un sarac, zece la altul, douazeci la altcineva, adica faceau astfel de milostenii care se vedeau.

Ale aceluia nu se vedeau deloc, pentru ca nu dadea precum dadeau ceilalti, ci ii aduna si ajuta in ascuns, in felul acesta. Astfel toti ii spuneau "Sfoara, Sfoara", si i-a ramas numele "sfoara", adica strans "ca sfoara". Si in cele din urma, atunci cand a murit, s-au adunat sarmanii si plangeau. "M-a mantuit!" spunea unul. "M-a mantuit" spunea altul. Deoarece atunci, daca cineva avea un bou, cara lemne si isi hranea familia sa. Atunci parintii au ramas uimiti de faptele acestea ale monahului. Caci cu adevarat si acesta era rob ascuns si placut al lui Dumnezeu.


Povestire inclusa in cartea NESTEMATE DUHOVNICESTI