Contrabandişti reţinuţi la frontiera cu Republica Moldova!

Poliţiştii de frontieră botoşăneni au depistat patru cetăţeni români care au trecut peste râul Prut 9.800 pachete de ţigări, timbrate R. Moldova. Poliţiştii de frontieră au luat măsura ridicării în vederea confiscării a întregii cantităţi de ţigări, iar cei implicaţi s-au ales cu dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă şi evaziune fiscală.

În data de 04 octombrie 2011, în jurul orelor 06.30, un echipaj format din poliţişti de frontieră de la Sectorul Poliţiei de Frontieră Româneşti, aflat în exercitarea unei acţiuni specifice, a observat un grup de persoane care se deplasa dinspre frontieră spre localitatea Dămideni, având asupra lor mai multe colete voluminoase.
 
În momentul în care au observat poliţiştii de frontieră, trei dintre bărbaţi au abandonat coletele la marginea drumului, într-o lizieră de salcâmi, după care s-au îndreptat spre localitatea Dămideni.
 
Cei trei bărbaţi, Gabriel S., Daniel R. şi Gabriel M., cu vârste cuprinse între 20 şi 22 de ani au fost interceptaţi de patrulele poliţiei de frontieră în momentul în care încercau să părăsească localitatea Dămideni cu ajutorul unui mijloc de transport în comun. Un alt tânăr, F.B., în vârstă de 17 ani, a fost reţinut de către poliţiştii de frontieră în apropierea coletelor.
În urma cercetărilor, s-a constatat că cele şase colete cu ţigări au fost trecute în cursul nopţii peste râul Prut, cu ajutorul unei frânghii, apoi au fost transportate de cei trei până la marginea drumului de acces în localitatea Dămideni.
 
În urma inventarierii coletelor, au fost găsite 9.800 de pachete de ţigări, marca Monte Carlo şi Plugaru, timbrate R. Moldova. Ţigările, în valoare de aproximativ 85.000 lei, au fost ridicate de către poliţiştii de frontieră în vederea confiscării.
 
Pe numele celor patru tineri a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă şi evaziune fiscală. Poliţiştii de frontieră efectuează în continuare cercetări în vederea depistării tuturor persoanelor implicate şi luarea măsurilor legale ce se impun. Pe numele lui Gabriel S., Daniel R. şi Gabriel M. a fost emisă ordonanţă de reţinere urmând a fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani cu propunere de arestare preventivă.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Reacția PNL, după ce Curtea de Apel a respins solicitarea lui Ilie Bolojan în ”Dosarul Congresul”: ”Nu schimbă direcția politică a PNL!”

Tuesday, 21 July 2026

Curtea de Apel București a respins, marți, 21 iulie, apelul formulat de Partidul Național Liberal împotriva hotărârii prin care au fost suspendate provizoriu efectele deciziei Consiliu...

Georgeta și Dumitru Silion, meșterii din Botoșani care au creat ”Maternitatea Păpușilor” - FOTO

Tuesday, 21 July 2026

În Tocileni, județul Botoșani, îi găsim pe meșterii populari (artizani) Georgeta și Dumitru Silion, cunoscuți și apreciați pentru confecționarea într-un mod unicat al păpu...

”Nu vă îndârjiți să faceți lumea mai bună, ci fiecare să se lepede de răul său!”

Tuesday, 21 July 2026

Întreabă cineva: a făcut religia lumea mai bună? A scăzut numărul criminalilor și prostituatelor de cînd avem religia în școli și mii de biserici? Nu. Nu a făcut-o. Pe...