OPINII - CTP: Ehei, unde sunt cozile de pe vremea lui Ceauşescu!...
Stiri Botosani Friday, 8 April 2011 ActualitateMai întâi că nu se dădea nimic de pomană. Tot ce luai (dacă apucai) - plăteai. Apoi, se născuse o deontologie spontană a cozii - unii ţineau rândul altora (existau chiar "rândaşi" profesionişti, care aveau timp şi nevoie de bani şi îşi vindeau la un preţ modic locul din faţă), alţii strigau "Daţi câte un chil, să s-ajungă la toată lumea!", iar forma maximă de organizare morală era distribuirea de numere de ordine de către inşi cu iniţiativă civică. Nu o dată, bătrâni care abia se ţineau pe picioare sau femei gravide erau lăsaţi să treacă în faţă la îndemnul întregii cozi.
Prin toate aceste reguli ad-hoc de comportare, conştientul şi subconştientul colectiv luptau să păstreze, atât cât se putea, demnitatea oamenilor, să împiedice transformarea lor într-o haită încăierându-se pe hrană.
Dar produsele nu aveau cod de bare.
Acum, oamenii se calcă în picioare ca să înşface zahăr, ulei, carne tocată, detergenţi, haine aruncate lor pe daiboj, toate cu cod de bare, căci societatea a evoluat.
E sărăcie mare, dar nu mai mare decât pe vremea lui Ceauşescu. Altceva e mai mare ca atunci. Ceva ce ar face să fie omor şi pe pungi de plastic goale - numai gratis să fie.
Mă întreb: dacă în loc să fie date de pomană aceste produse, li s-ar cere doritorilor să facă, fiecare după puteri, o oră - două de muncă în folosul comunităţii, s-ar mai călca lumea în picioare?
(Cristian Tudor Popescu, in Gandul)
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Premiul ”Constantin Brâncuși” pentru artistul din Botoșani care își onorează talantul și moștenirea primită de la tatăl său!
În perioada 21-24 august se desfășoară cea de-a VI-a ediție a Taberei de creație ARIS, eveniment organizat în județul Argeș de către Filiala „Detectiv Literar” a U...
Companie cu birouri în Botoșani, cea mai mare pierdere de la înființare și cel mai mic număr de angajați!
Unul dintre cei mai mari dezvoltatori de jocuri video din România, cu birouri în Botoșani, a încheiat 2025 cu o pierdere de 11,7 mil. lei, cea mai mare din istoria sa, şi cu 207 an...
Tânăra din Botoșani care ”studiază” pedagogia iubirii de oameni! ”Nu valoarea unui cadou contează cel mai mult...” - FOTO
Are 20 de ani și este din Miorcani. A absolvit cursurile Liceului Pedagogic ”Nicolae Iorga” Botoșani, iar în prezent studiază Pedagogia Învățământului Primar și Pr...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.94 secunde