Constantin Iftime s-a nascut pe 15 iulie 1957, in satul Zlatunoaia, comuna Lunca, judetul Botosani, unde urmeaza cursurile gimnaziale. Cursurile liceale le-a urmat in Iasi, la Liceul "C.Negruzzi", si Botosani, la Liceul "Mihai Eminescu".
Din anul 1978, timp de cinci ani, urmeaza cursurile Institutului Politehnic Iasi, Facultatea de Mecanica – TCM. Imediat dupa finalizarea studiilor universitare, Constantin Iftime se intoarce la Botosani, unde primeste un post de profesor de desen tehnic la Liceul "Mihai Eminescu". Ramane aici doar un an, pentru ca apoi sa obtina o catedra la Liceul Teoretic din Stefanesti. Si la Stefanesti petrece scurta vreme, pana in anul 1986, an in care se intoarce in Botosani si lucreaza ca inginer proiectant la Electrocontact, unde "il prinde" Revolutia. Ca inginer, detine brevete pentru doua inventii, una fiind pentru o pompa cu lichid magnetic, indicata pentru instalatii de mare complexitate, gen nave cosmice.
Publica poezie si proza inca din perioada liceala, in Clopotul, Literatura pentru elevi, Cronica, Ateneu, precum si in antologii locale si nationale. Castiga premii la concursuri nationale de literatura. A fost redactor-sef la revista Viata Politehnicii. In perioada studentiei a publicat proza si cronica literara in revistele din Iasi.
Dupa 1989 activeaza doar in presa, la Atitudinea (secretar general de redactie), Timpul Iasi, Expres Magazin, 24 Ore (redactor sef), Monitorul (senior editor), Curentul (senior editor), Ziarul Lumina (senior editor). Ca publicist, colaboreaza cu Romania Literara, Cotidianul, Formula AS, Ultimul atu, Romania libera s.a.
"In ultimii ani scriu proza, poezie si eseu. Am in pregatire un volum de versuri, "Vreau alta realitate. Arta merg pe mana ta", la Editura Tracus Arte. Impreuna cu sotia mea, Larisa Iftime, am facut o analiza a fenomenului avortului, in volumul "O viziune asupra vietii", Editura Provita Media, 2003, marturiseste Constantin Iftime.
Face parte din grupul teribil de ziaristi care, in euforia libertatii, infiinteaza primul ziar democratic la Botosani, alaturi de ziaristii Viorel Ilisoi, Dinu Buceceanu, Constantin Cristescu, Florentin Florescu. Este vorba despre ziarul Atitudinea, al carui prim numar, aparut in luna februarie a anului 1990, a fost finantat din sponsorizari si donatii.
Vreme indelungata este si membru al colegiului de redacţie al revistei Hyperion-Caiete botoşănene.
In 1993 a publicat o carte care a starnit cateva controverse, dar a creat, in acelasi timp, marturii ale timpului: "Cu Ion Cristoiu prin infernul contemporan" (Dialoguri politice, Bucureşti: Contraria, 1993), pentru ca un an mai tarziu, in colaborare cu Nicolae Breban, sa publice o noua carte-marturie: "Confesiuni violente: dialoguri cu Constantin Iftime" (Bucureşti: Du Style).
Alaturi de sotia sa, scrie o carte care depaseste sfera literara, actionand in special in plan spiritual, constituindu-se intr-un real suport pentru tinerii vremurilor noastre: "O viziune asupra vietii", (Provita media, Bucuresti, 2003).
In prezent, Constantin Iftime este stabilit in Bucuresti, insa cititorii il gasesc permanent in paginile Ziarului Lumina, unde botosaneanul detine si functia de senior editor.
Motiv pentru care am indraznit ca astazi, spre frumoasa cunostinta, sa oferim cititorilor nostri un text sub semnatura lui Constantin Iftime, din Ziarul Lumina, un text pe care, parcurgandu-l, ne oferim noua insine curajul de a trai fara senzational, socant sau exclusivul distrugator. Jurnalistul este o forta, a Binelui sau a Raului, numai de el depinde!
Jurnalistul Constantin Iftime a ales:
Câteva lucruri neplăcute despre gazetăria la modă
Un prieten, profesor la Facultatea de Jurnalism, îmi spune în stilul său blând, însă foarte hotărât, că gazetăria are nevoie de tupeu, de îndrăzneală. Replica vine cumva şi-mi tulbură câteva păreri pe care mi le-am făcut despre gazetăria, să-i spun, pozitivă. Multă vreme am lucrat printre jurnalişti, care parcă mâncaseră jăratic de pe o tavă fermecată. Nu aveau linişte până când nu descopereau o putreziciune a unei realităţi, pe care apoi o analizau cu plăcere maximă. Desigur, am avut de-a face şi cu jurnalişti care căutau pricină de râs sau de ironie.
Căutau, sărind cu multă uşurinţă de la un lucru la altul. Uşurinţa şi pofta de-a ironiza reprezentau cumva talentul acelor gazetari. În amândouă cazurile, da, e vorba, până la urmă, de o anume îndrăzneală care întrece măsura. Am văzut şi o mulţime de gazetari, totuşi, care-şi struneau tupeul şi care-şi puneau la lucru spiritul critic. De aici, cred, începe stilul gazetăresc la care mă gândesc.
Lucrurile nu sunt aşa de simple. Recent, după ce a fost stopată apariţia unei anume gazete, importantă în ultimii ani, au ieşit la iveală multe lucruri cu totul scandaloase. Gazetarii erau obligaţi de directorat să practice şantajul, după formula "şantajul şi etajul", consacrată în perioada interbelică. Din nefericire, cazul nu a stârnit multe contrarietăţi. Nu a fost dezbătut public, ceea ce înseamnă că asemenea practici sunt obişnuite. De aici rezultă că stilul de gazetărie, până la urmă, este dat de cu totul alte lucruri decât cele care ţin, în mod clasic, de statutul gazetarului. Aici intervine angrenajul managementului economic, nu numai cel al gazetei, dar şi al mediului în care funcţionează. Când vorbim de stil gazetăresc, atunci e bine să ţinem seama mai ales de organizarea ziarului din punct de vedere economic.
Şi atunci mă întreb în ce condiţii se poate presta o gazetărie a lucrurilor aşezate, pozitive, când problemele economice devin tot mai presante? Clasicii exegeţi ai textului gazetăresc, ca şi prietenul meu, recomandă o gazetărie a îndrăznelii, care să râcâie în coasta realităţii, până vor da de partea ei nepotrivită. Iar realitatea de azi, ca-n cazul gazetei amintite - caz de notorietate, nu numai printre gazetari -, ne arată că presiunile economice pot deforma cu uşurinţă orice normă a deontologiei.
Stilul aşa-zis pozitiv rămâne, deci, să-l căutăm cu mare atenţie de fiecare dată când scriem. E un nou teritoriu, care trebuie cucerit cu îndrăzneală. Dar, cu siguranţă, e vorba de alt tip de îndrăzneală decât în cazul şantajistului sau al celui care ţopăie, hăhăind ca un satir, printre realităţi.
