Manastirea Cosula, cu hramul Sfantului Ierarh Nicolae, este, dupa 463 de ani de la ctitorire, singura manastire din judetul Botosani care si-a pastrat in cea mai mare parte zidurile originale.

Daca, din interese administrative, in ultima perioada monahala, de la finele secolului XIX, nu si-ar fi transformat o parte din zidurile de nord in anexe, si refacerea casei egumenesti, imediat dupa razboi, poate noua administratie comunista nu ar fi luat caramida din zidurile de nord-vest si o parte din cele de peste pentru a face noul sediu al Gospodariei Agricole de Productie, dupa modelul colhozurilor bolsevice.

In spatele acestor ziduri, pana la transformarea manastirii in biserica parohiala, pe la inceputul secolului XX, cand Iorga o viziteaza (in 1909) si gaseste in una din firidele manastirii copia manuscrisului celebrului Irodot de la Cosula, manuscris care a starnit vii controverse zeci de ani la rand, cel putin in privinta paternitatii traducerii, s-au depanat secole la rand povesti care, daca ar fi fost consemnate cu fidelitate de un cronicar (si poate ca au fost consemnate, asa cum se intampla in mai toate manastirile), ar fi schimbat multe lucruri, cel putin, in infatisarea si importanta de azi a manastirii.

Unele dintre povesti mi le-am imaginat in romanul meu, Cartea fabuloasa, aparut in 2003 la Editura Cartea Romaneasca, plecand de la un sigur fapt evident - descoperirea (copiei?) manuscrisului Istoriilor lui Herodot, carte de referinta pentru marii istorici. (Copia manuscrisului i se atribuie gramaticului Ion Tudurii Copistul, botosanean care, un timp, a locuit chiar la manastirea Cosula, unde a si plasat o copie a manuscrisului, presupunandu-se ca au fost doua copii!).

De asemenea, am avut in vedere, in relatarea povestilor de acolo, plasate in perioada domniei la Iasi a lui Vasile Lupu si a studiilor lui Nicolae Milescu Spatarul - presupusul traducator - la Istanbul, intr-o perioada de mare dezvoltare a manastirii, realitatea locurilor incarcate de o istorie peste care tavalugurile tipului au trecut si au sters multe din fapte.

Certitudinea istorica a manastirii, prezenta in tot felul de acte ale vremurilor trecute, dainuie si astazi, dupa refacerile incepute de prin anii saptezeci si continuate dupa 1990, cand si-a recapatat statutul de manastire, devenind, de la an la an, locul spre care atentia celor interesati de astfel de destinatii pline de mistere si mari depozitare de credinta ortodoxa se indreapta.

Romanul meu, marturisesc acum, a avut, in ascuns, si acest scop, de a atrage spre manastirea Cosula lumea care, vizitand-o, sa o faca iarasi cunoscuta. Nu stiu in ce masura am reusit. Dar nu asta ma intereseaza acum, ci gandul de a re-darui locului copilariei mele miza vremurilor cand aici veneau marii carturari ai timpurilor, de la Varlaam la Dosoftei, de la Cantemir la Iorga, aici, la acele timpuri, existand una dintre cele mai bune biblioteci si tiparnite.

Locul in sine fiind de o frumusete aparte, iar biserica, in stil musatin, de mici dimenisuni, era pictata atat in interior, cat si pe zidurile exterioare, galbenul de Cosula, despre care se discuta atat de putin, fiind ,la acele vremuri, la fel de celebru ca albastrul de Voronet. Din pacate, cand a devenit biserica parohiala, la inceputul secolului XX, picturile exterioare au fost date jos si, in stilul bisericilor grecesti, a fost data cu var alb, pierzandu-se pentru totdeauna, astfel, o adevarata comoara. Un detaliu se poate vedea pe frontispiciul biserici, salvat atunci prin construirea unui pridvor care, la refacere, firesc, a fost demolat.

Cu hramul Sfantului Ierarh Nicolae, sarbatorit pe 6 decembrie, biserica, ctitorie a doi boieri de-ai lui Petru Rares (in 1535) - Matei Cosolvei si Stefan Ciupitu, arhitecti de astfel de ctitorii -, se spune, ar fi fost in cea mai mare parte zidita cu fondurile Doamnei Elena Rares, care, locuind in Orasul Doamnelor, cum era numit Botosanii la acea vreme, pentru linistea din jurul bisericilor Uspenia si Sfantul Gheorghe, administra visteria domnitorului fugar prin Muntii Rodnei.

Din anexele de atunci mai exista doar beciurile, nu toate, canalizarea ce ducea de la latrina pina in Miletin, si, zidita mult mai tarziu, pe la 1700, casa egumeneasca, o cladire impunatoare, de epoca, lasata in paragina, cu perspectiva demolarii, daca nu se va interveni cat mai repede.

Pe vremea cand era mitropolit actualul patriarh, Prea-Inaltul Daniel, a existat un plan de refacere ale acestei cladiri, plan care, ca multe altele, a ramas inghetat la stadiul de proiect.

Meritul repunerii Manastirii Cosula in circuit ii apartine staretului Ghervase, un slujitor adevarat al lui Dumnezeu, staret care, cu o mana de calugari, a stiut sa impuna, in mijlocul unei localitati, respectul de care trebuie sa se bucure o manastire.

Numarul mare al pelerinilor care vin an de an la Cosula dovedeste ca faima acestui locas monahal este in crestere.