Batranete pangarita de un monstru!
Stiri Botosani Thursday, 18 February 2010 ActualitateMiercuri, în jurul orei 20.10, poliţiştii botoşăneni au fost sesizaţi printr-un apel de urgenţă 112 cu privire la faptul că în noaptea de 16/17.02.2010 un tânar necunoscut a pătruns prin efractie în locuinţa unei bătrâne de 79 de ani, S. Elena, din municipiul Botoşani, şi a întreţinut un raport sexual cu femeia, împotriva voinţei ei.
"Primele cercetări efectuate în cauză au stabilit faptul că în noaptea de 16/17.02.2010, între orele 00.00-01.00, un tânar necunoscut a pătruns în locuinţa victimei prin spargerea unui geam, şi, agresând-o fizic, a forţat-o sa întreţină un raport sexual. Ulterior, prin ameninţări, a obligat-o să-i indice locul unde işi ţinea banii în casă, găsind şi părăsind locuinţa cu suma de 500 lei", a precizat inspector pr. Daniela Darea, purtator de cuvant in cadrul IPJ Botosani.
Continuarea cercetărilor a condus la identificarea autorului faptelor reclamate în persoana lui B. Vasile Gabriel, de 29 de ani, din satul Iezer, comuna Hilişeu Horia, judeţul Botoşani, care a fost depistat pe raza municipiului Botoşani şi faţă de care se efectueaza cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de viol, tâlhărie şi violare de domiciliu, urmând a se dispune măsura reţinerii în vederea arestării preventive.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Incendiu în curtea unei biserici din Botoșani din cauza unei lumânări nesupravegheate în cimitir!
Un incendiu s-a produs, în urmă cu puțin timp, în curtea bisericii din localitatea Cucuteni. O magazie cu lemne de foc a fost cuprinsă de flăcări. La fața locului s-au depla...
Un bărbat din Săveni a fost resuscitat cu succes de echipajul de pe Ambulanță!
Astăzi, 16 octombrie 2026, un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Botoșani – Substația Săveni, format din asistenta medicală Flori Danalache și ambulanțierul Daniel Danalache,...
Atenție! Vânt puternic anunțat de meteorologi pentru o parte din județul Botoșani!
Meteorologii au emis o avertizare nowcasting tip cod galben de vânt pentru o parte din județul Botoșani, valabilă până la ora 15:00. Sunt prognozate intensificări ale vântului c...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.92 secunde