VERSURI DIN STRADĂ: Vestimentații. De Ciubotariu Mihaela

Ca de obicei, publicăm astăzi încă o poezie primită pe adresa de e-mail a redacției noastre. Aceasta a fost trimisă de Ciubotariu Mihaela. Vă dorim lectură plăcută.

 

VESTIMENTAȚII

de Ciubotariu Mihaela

ia-ți hanoracul cu buzunare adânci,

în care îndeși vechea lumină difuză,

cu glugă kaki, cu buline și dungi

și-ncheie vara banal, ca pe-o bluză!

 

ia-ți cardiganul vechi cu mâneca clopot,

acoperind păduri în care se revoltă jivine,

 

unde verdele-i veșnic și parcă presimte

venirea toamnei cu înclinații șovine!

 

ia-ți cămașa cu maci râzând către soare,

încheie cu milă nasturii mici, cafenii,

pune-ți o broșă ca un semn de-ntrebare,

obturând seninul din această ultimă zi!

 

ia-ți pantofii cei noi, cu ținte albastre,

de culoarea cerului ascunzându-și lumina,

leagă cu șnururi toate visele noastre,

pentru iarna ce vine purtăm toată vina!

 

ia-ți iubirea veche, împacheteaz-o în țiplă

s-o poți arhiva-ntre duminici și crezuri,

în ambalaje lucioase, așa cum viața se-ntâmplă,

primind ale toamnei ruginite botezuri!

 

la urmă, te rog să mă iei și pe mine,

vor veni nopți lungi, cu aromă fierbinte,

vom coase frunze, brodând etamine

și-amintiri răscoapte pe-ale vieții veșminte!

 

umple-ți buzunarul larg cu uimiri și castane,

cu iubirea noastră croită din prea multe șabloane!

***

Vă reamintim că publicația Știri.Botoșani.Ro așteaptă creațiile voastre, în versuri, pe adresa stiribotosani2000@gmail.com, în fiecare zi a săptămânii. Nu trebuie să fiți poeți consacrați, ci să vă placă să citiți și să scrieți poezie, căreia noi i-am dedicat o rubrică numită VERSURI DIN STRADĂ.

Și nu uitați: Trăim în Botoșani, oameni buni. Aceasta este capitala poeziei din România, iar acest lucru nu ni-l poate lua nimeni! (Editor șef, Tudor Carare)

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

”Arco” - Recomandarea săptămânii la Cinema Unirea Botoșani - VIDEO

astăzi, 15:09

Cu o nominalizare la Premiile Oscar, ”Arco” este animația care a câștigat premiul pentru Cea mai Bună Animație din partea Academiei Europene. Pelicula animată care poartă semn...

Botoșăneanul Andrei Miron, AUR pentru România la Alimentaria Barcelona 2026! - FOTO

astăzi, 14:29

La Alimentaria Barcelona 2026, unul dintre cele mai importante evenimente din domeniu, echipa României a obținut Medalie de Aur, o performanță care confirmă nivelul tot mai ridicat al bucăt...

Nereguli depistate de comisarii Gărzii de Mediu Botoșani! - FOTO

astăzi, 14:10

Comisari din cadrul Garda de Mediu Botoșani au desfășurat vineri, 27 martie, acțiuni în teren. Intervențiile au avut loc la solitarea și în sprijinul Inspectoratul de Poliție Jud...

-->