Maratonistul Tibi Uşeriu a reuşit, pentru a treia oară consecutiv, să treacă primul linia de sosire a celui mai greu maraton din lume - 6633 Arctic Ultra şi să fluture steagul României, reuşind să termine cursa de 618 de kilometri – transmite corespondentul Mediafax.
După şapte zile de maraton, Tibi Uşeriu a reuşit să câştige, pentru a treia oară, cel mai greu maraton de pe planetă care se desfăşoară dincolo de Cercul Polar.
“Tibi Uşeriu a finalizat ediţia 2018 a maratonului 6633 Arctic Ultra pe primul loc în condiţii de viscol” au anunţat organizatorii maratonului.
Pe data de 9 martie, ora 20.30, ora României patru români au luat startul celui mai greu maraton de pe planetă - 6633 Arctic Ultra, însă trei dintre ei au abandonat cursa în prima zi a competiţiei din cauza problemelor de sănătate şi a temperaturilor extreme din apropierea Polului Nord. Singurul care a mers mai departe a fost Tibi Uşeriu, bistriţeanul reuşind încă de la primii kilometri să preia conducerea cursei şi, după 7 zile, vineri dimineaţa puţin după ora 1.00 (ora României) a ajuns la final.
A X-a ediţie a maratonului arctic - 6633 Arctic Ultra a fost una aniversară, organizatorii pregătind un traseu nou, mai lung cu 57 de kilometri decât în anii precedenţi, traseu care a inclus parcurgerea unei porţiuni de 280 de kilometri pe Ice Road, un fluviu îngheţat, unde temperaturile sunt extreme.
La start s-au înscris 32 de concurenţi, din care 23 la cursa de 350+ mile însă după prima zi de concurs, opt dintre participanţi, printre care şi trei din cei patru români au abandonat. După şapte zile de maraton în cursa de 350+ mile au mai rămas doar şase concurenţi, pe locul doi, în spatele lui Tibi fiind un irlandez.
Participanţii au avut nouă zile la dispoziţie pentru a ajunge la final, startul concursului fiind dat vineri, 9 martie, la ora 20.30 (ora României).