Valeriu Iftime și marele vis: ”Nu pot să vă spun, ca să nu râdă lumea de mine!”

FC Botoșani, gruparea patronată de Valeriu Iftime, ocupă locul 2 în SuperLiga după 19 etape, la doar două lungimi în urma liderului Rapid.

Valeriu Iftime și marele vis: ”Nu pot să vă spun, ca să nu râdă lumea de mine!”

 Valeriu Iftime  Foto: Fanatik

Valeriu Iftime a vorbit la Super Gala Fanatik 2025 despre șansele pe care FC Botoșani le are la cucerirea titlului în Superliga. Omul de afaceri a dezvăluit și secretele echipei sale.

„Nu pot să explic ce s-a întâmplat, nu am decriptat acest secret. Ceea ce știu este că avem un grup de fotbaliști care joacă pentru echipă și mai puțin pentru ei. Așa simt eu. Căldura, umanitatea, respectul, prietenia și, în același timp, spiritul de luptă s-a născut. Aici este meritul lui Leo Grozavu, care i-a așezat, le-a dat o anumită încredere. Victoriile aduc încredere, ne-a ieșit până acum. Există emoții la fiecare meci. Dacă ești la retrogradare, ai emoții, dacă ești în față, ai emoții.

 

Dar par mai mari emoțiile acum, pentru că, cel puțin în acest moment, Botoșaniul parcă se gândește la mai mult decât s-a gândit vreodată. Ni se pare că se poate, iar atunci când se poate, încerci să pui mâna pe fructul acesta, care a fost și încă este interzis pentru Botoșani, recunosc”, a afirmat omul de afaceri la Super Gala Fanatik 2025, unde a fost desemnat „Investitorul anului”.

Care este planul celor de la FC Botoșani în cazul unei calificări în play-off

FC Botoșani are șanse mari la o calificare în play-off, distanța dintre gruparea moldavă și formația de pe locul 7, Oțelul, fiind în acest moment de 10 puncte. „Eu cred foarte tare că Botoșaniul poate fi în play-off, iar acolo trebuie să încercăm marea cu degetul sau să ne păstrăm starea fotbalistică pe care am arătat-o până acum.

Este o situație mai specială față de anii precedenți, nu există FCSB-ul și CFR Cluj. Eu cred că ambele echipe sunt foarte bune, dar gâlceava și lucrurile neclare le-au adus în această situație. Sunt două echipe redutabile, care ne-au dat voie nouă sau celor de la FC Argeș să fim acolo și, de ce nu, să ne batem pentru titlu la un moment dat”, a afirmat Valeriu Iftime.

Titlul de campioană – marele vis al lui Valeriu Iftime

Cea mai bună clasare a lui FC Botoșani în prima ligă a fost locul 4, în stagiunea 2019-2020, însă echipa ar putea depăși această poziție în actuala stagiune, visul lui Valeriu Iftime fiind titlul de campioană.

„(n.r. aveți un vis pentru 2026 pe plan fotbalistic?) Nu pot să vă spun, ca să nu râdă lumea de mine. Sigur că aș vrea să câștig campionatul, ar fi extraordinar, este al 13-lea sezon consecutiv în Liga 1, ar fi o încununare a tot ce s-a întâmplat la Botoșani și ar fi ceva nesperat pentru mulți iubitori ai fotbalului. Botoșaniul poate demonstra, așa cum a făcut-o și Leicester City, care a câștigat campionatul de nicăieri, că fotbalul este necontrolat, că în fotbal se poate întâmpla orice.

Dacă ești neatent, pierzi, dacă ești foarte atent poți câștiga. De aia e frumos fotbalul, pentru că e greu de prezis de la început. Nu contează câți bani ai, cum joci, important este să faci tot ce trebuie la momentul potrivit. Și important e să te ajute și Dumnezeu, pentru că fără noroc, fără starea aia, când un portar scoate imposibilul, nu poți deveni campioană”.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Situație neobișnuită la Botoșani: Unei femei îi era interzis să se apropie de soțul său și i-a distrus telefonul!

astăzi, 19:14

La data 31 iulie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au emis ordonanță de reținere pe numele unei femei, de 44 de ani, din comuna Lunca, cercetată pentru com...

Controale pe Prut și lacul Stânca Costești cu polițiști și comisari de mediu din Botoșani! (Foto, Video)

astăzi, 16:31

În perioada 29-30.06.2026 am desfășurat o serie de acțiuni de verificare în cooperare cu reprezentanți ai Biroului Județean de Poliție Transporturi Botoșani, Sectorului Poliției de...

Sesiuni de pregătire profesională pentru polițiștii din Botoșani! (Foto, Video)

astăzi, 15:19

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, specializați în pregătire profesională, organizează periodic ședințe de tragere și sesiuni de pregătire tactică a polițiș...