Tragedie la Dinamo, clubul confirmă: Un membru al staff-ului medical a murit, antrenorul Adrian Ropotan este în spital

Clubul Dinamo trece prin momente dificile după ce echipa secundă a fost implicată, vineri, într-un accident rutier grav în timp ce se afla în cantonament la Câmpulung, județul Argeș. În urma impactului, Constantin Covaciu, membru al staff-ului medical al formației, și-a pierdut viața, iar antrenorul Adrian Ropotan a suferit o fractură deschisă la mână și este internat, fiind în afara oricărui pericol.

Reamintim că vineri, în drum spre antrenamentul oficial al zilei, şoferul microbuzului a pierdut controlul volanului, a ieşit de pe carosabil şi a intrat în coliziune cu un copac aflat pe marginea drumului.

 

Din informaţiile deţinute până în prezent de Clubul Dinamo, şoferul microbuzului ar fi suferit un infarct în timpul condusului, fapt care a dus la pierderea controlului vehiculului.

”Din nefericire, domnul Constantin Covaciu, membru al staff-ului medical al echipei, a decedat în urma impactului suferit. Pasagerii au fost transportaţi la spital pentru verificări. Jucătorii şi staff-ul echipei secunde au suferit răni, însă sunt în afara oricărui pericol.

Antrenorul echipei, Adrian Ropotan, a suferit o fractură deschisă la nivelul mâinii şi se află în prezent internat, fiind în afara oricărui pericol.

Suntem în legătură directă cu autorităţile locale şi instituţiile statului prezente la locul accidentului şi vom reveni cu actualizări de îndată ce avem informaţii noi.

Clubul Dinamo doreşte să transmită condoleanţe familiei îndoliate şi îşi exprimă sincerele regrete pentru pierderea suferită, nu doar de familia Covaciu, ci de întreaga comunitate dinamovistă. Domnul Covaciu a fost un membru important al staff-ului medical al clubului Dinamo, cu mulţi ani de activitate la nivelul echipei de seniori”, a precizat sursa citată.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Acoperișul pentru terasă: cum alegi o soluție potrivită pentru casă și grădină

astăzi, 21:20

Începe cu modul în care folosești terasa Primul pas nu este alegerea modelului, ci stabilirea funcției principale. Dacă terasa este folosită pentru mese în familie, trebuie lÄ...

Cum alegi dispozitivele smart potrivite pentru casa ta?

astăzi, 21:05

Înainte să cumperi, gândește-te la lucrurile pe care ai vrea să le faci mai simplu. Poate vrei să verifici de la distanță ce se întâmplă acasă, să controlezi alimentar...

O zi istorică la Păltiniș: Ziua Școlii a fost fixată, pentru totdeauna, de ziua de naștere a Episcopului Doctor Partenie Ciopron

astăzi, 19:41

Școala Gimnazială „Episcop Doctor Partenie Ciopron” din Păltiniș, una dintre instituțiile de învățământ cu cea mai profundă istorie din regiune, marchează astăzi o p...