Tenismeni botoșăneni la Cupa Miraj Star de la Dragomirna

Tenismeni botoșăneni la Cupa Miraj Star de la Dragomirna

   Foto: saci.org.br

59 de participanți în proba de simplu și alți 22 în proba de dublu a avut pe tabloul de concurs cea de-a V-a ediție a Cupei Miraj Star, desfășurată în baza sportivă de la Dragomirna.

Pentru o triere echilibrată a participanților, turneul a fost structurat de către organizatori pe patru niveluri de valoare. Astfel, întrecerea de simplu de la Nivelul 4 a fost disponibilă tenismenilor începători, în timp ce Nivelurile 5, 6 și 7 s-au adresat practicanților acestui sport din ce în ce mai avansați. Competiția a avut în program și un concurs de dublu de nivelul 6, potrivit monitorulsv.ro.

 

Iată cum se prezintă tabloul laureaților Cupei Miraj Star:
 

Simplu – Nivelul 4

Silviu Terteș (Suceava)

Dorel Arsenie (Suceava)

Iulian Ștefanache (Botoșani) și Daniel Ananii (Suceava)

 

Simplu – Nivelul 5

Vlad Vasiliu (Dorohoi)

Ionuț Chiaburu (Botoșani)

Traian Constantin Hai (Suceava) și Mario Cioban (Gura Humorului)

 

Simplu – Nivelul 6

Sebastian Gheorghe (Suceava)

Costel Avram (Suceava)

Alexandru Huțu (Suceava) și Vasile Maxim (Câmpulung Moldovenesc)

 

Simplu – Nivelul 7

Lucian Pohoață (Suceava)

Bogdan Costan (Suceava)

Petru Vicovanu (Horodnic de Jos) și Alexandru Straton (Suceava)

 

Dublu – Nivelul 6

Dănuț Alupoaie (Concești) / Ionuț Chiaburu (Botoșani)

Valentin Dimofte (Suceava) / Viorel Teodorescu (Botoșani)

Costel Avram / Mircea Ovadiuc (ambii din Suceava) și Andrei Tudose (Dorohoi) / Gheorghiță Răclariu (Botoșani).

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Elicopterul SMURD chemat la Botoșani pentru a prelua un copil de 3 ani, accidentat de o mașină!

astăzi, 15:29

În cursul zilei de astăzi (nota red. joi, 8 octombrie 2026), un echipaj cu medic din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Botoșani, aflat în deplasare către o altă solicitare, a...

Acțiune cu peste 100 de polițiști în municipiul Botoșani: Elevi controlați și trimiși la ore, șoferi atenționați sau chiar amendați! (Foto, Video)

astăzi, 15:15

Astăzi, 8 octombrie 2026, polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municpiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică, Serviciului Rutier și Serviciului de Investigare ...

AJPIS Botoșani: Plăți de peste 34 milioane de lei pentru alocații, indemnizații de creștere a copilului și stimulent de inserție!

astăzi, 14:45

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani a virat fondurile necesare pentru plata principalelor beneficii de asistență socială aferente lunii septembrie 2026, de...