Simona pune în genunchi "cămilele bum-bum"

Imensa dragoste de tenis, pentru care a fost capabilă să-şi taie sânii, bucuria cu care joacă fiecare turneu, fiecare meci, fiecare minge îngemănată cu psihicul ei stabil ca un hopa-mitică, o duc pe Simona Halep spre un destin de legendă a tenisului românesc şi mondial.

Începutul setului decisiv. Kvitova expediază încă o ghiulea în cros, în dreapta Simonei. Mingea aproape şterge zgura la o palmă înainte de vinclul tuşelor.

În loc să cedeze punctul ca şi pierdut, Simona se aruncă într-un şpagat extrem, agaţă mingea cu vârful rachetei şi nu mai poate decât s-o arunce ţopăită, fără forţă, în centrul terenului advers. Cehoaica de 1,82 metri vine în faţă şi, cu trei sferturi de teren liber în stânga, loveşte crispat, excesiv de tare, cu forehandul şi trimite afară!

Această secvenţă este emblema semifinalei de la Madrid câştigată de Simona Halep. Vreme de mai bine de o oră, puternica stângace Petra Kvitova, campioană la Wimbledon, a făcut groapă în zgură cu serviciul şi a izbit pe forehand şi backhand cu explozia şi forţa unui boxer de categorie grea. Mi s-a strâns inima pentru Mangusta noastră mică. Simona însă, tot ca în box, a demonstrat calitatea excepţională a atâtor mari campioni: a ştiut să încaseze şi să rămână în picioare. N-a lăsat nimic fără luptă, a recuperat un număr impresionant de mingi disperate, Kvitova fiind silită des să lovească o dată, de două ori în plus pentru a câştiga punctul. Servind şi foarte bine, Simona nu a pierdut primul set, l-a câştigat Kvitova prin curajosul ei joc agresiv, dar nu l-a câştigat 6-2 sau 6-3, cât spera, ci 7-6, cu un efort considerabil.

Acest efort nu a întârziat să o coste. La 3-1 pentru ea în setul 2, cehoaica s-a scurs în zgură. Picioarele i s-au îngreunat, s-a dus tot mai greu la minge. Calmă şi sigură pe ea aidoma lui Cassius Clay după 8 reprize de apărare în corzi în faţa "barosului" Foreman, Simona a câştigat 11 ghemuri, pierzând doar 2.

Aproape la fel a învins-o în optimile de la Madrid pe Sabine Lisicki, tot înaltă, tot puternică, tot cu servicii bombă şi forehand strong la risc. Şi poate s-o îngenuncheze în finală şi pe a patra (dacă o socotim şi pe Ana Ivanovici) "cămilă bum-bum", cu adevărat marea Maria Sharapova (respir uşurat că nu o întâlneşte pe subţirica vicleană Radwanska, capabilă s-o aducă la fileu cu stopuri, singura situaţie în care Simona nu prea ştie ce să facă cu mingea).

Imensa dragoste de tenis, pentru care a fost capabilă să-şi taie sânii, bucuria cu care joacă fiecare turneu, fiecare meci, fiecare minge îngemănată cu psihicul ei stabil ca un hopa-mitică, o duc pe Simona Halep spre un destin de legendă a tenisului românesc şi mondial.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

După valul de caniculă urmează, și la Botoșani, instabilitate atmosferică cu averse torențiale și vijelii!

astăzi, 09:59

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis Cod Portocaliu de instabilitate atmosferică de astăzi, de la ora 10:00, până mâine dimineață, la ora 03:00, pentru județul Botoș...

O antrenoare și o sportivă din Botoșani au plecat la Campionatele Mondiale de Juniori din Columbia!

astăzi, 09:18

România participă cu șase sportivi (4 fete și 2 băieți) la Campionatele Mondiale de Juniori II Youth U17 la haltere, care se vor desfășura în perioada 5 – 11 iulie 2025 la Cal...

ÎN ULTIMELE ORE! Incendii de vegetație uscată în patru localități din Botoșani! (Foto, Video)

astăzi, 08:35

În ultimele ore, pompierii militari și voluntari au intervenit pentru stingerea a patru incendii de vegetație uscată/deșeuri vegetale. La Ungureni – au ars aproximativ 0,5 tone de f...