Serena Williams, după meciul cu Halep: "Am avut o prestaţie jenantă! Simona m-a făcut să-mi doresc să..."
Stiri Botosani Wednesday, 22 October 2014 Sport"Creditul îi aparţine în totalitate Simonei şi nivelului înalt la care a evoluat. Eu am avut o prestaţie jenantă. Abia aştept să mai joc cu ea să-mi iau revanşa! Cred că ea a jucat foarte bine. Personal, n-am mai văzut-o niciodată jucând aşa. Evident că nu avea nimic de pierdut şi a dat tot ce are mai bun în fiecare lovitură. A jucat foarte, foarte bine. M-am antrenat foarte bine şi am lovit mingea foarte puternic. Dar ea a luat mingea foarte repede şi a jucat foarte, foarte solid. Nu am jucat la nivelul la care m-am antrenat. Simona a evoluat foarte mult, am urmărit multe meciuri ale ei, după cum am mai spus nu am mai văzut-o jucând atât de bine. Azi a servit incredibil pe primul şi al doilea serviciu, a dat multe lovituri câştigătoare. De obicei nu acesta este jocul ei. Cu siguranţă nu sunt sută la sută, dar sunt aici şi joc. Asta nu are nimic de-a face cu meciul de azi, Simona a jucat incredibil, cred că e cel mai bun meci al carierei. Sinceră să fiu abia aştept următoarea noastră întâlnire pentru că m-a făcut să-mi doresc să merg acasă să mă antrenez, special pentru ea", a declarat Serena Williams după meciul cu Simona Halep, potrivit Jurnalul.ro.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Când începe Postul Crăciunului în 2026. În ce zile este dezlegare la pește și cât durează
Postul Crăciunului este una dintre cele mai importante perioade de pregătire spirituală pentru credincioșii ortodocși, înainte de sărbătoarea Nașterii Domnului. În 2026, acesta ...
Laboratoarele vor fi obligate să afişeze plafonul pentru decontarea analizelor medicale, anunță ministrul Sănătăţii
Laboratoarele sau clinicile private în care se efectuează analize medicale vor trebui să afişeze plafonul pentru care au semnat contractele de decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate, a...
Doi fotbaliști de la FC Botoșani, convocați! Au primit 'telegramele' și se vor prezenta la lotul național
Superliga României va lua din nou pauză, pentru meciurile echipelor naționale. FC Botoșani nu a mai câștigat de o lună în campionatul Superligii României și a ajuns pe...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.57 secunde