Sepsi - Botoșani naște un discurs primitiv: Iftime își amenință jucătorii cu bătaia și cu înjurături

Superliga românească furnizează, din păcate, superscandaluri! Când nu vedem bătaie în tribune, în vestiare și pe teren, conducătorii de cluburi „reușesc“ să surprindă, în mod neplăcut. Acum, Valeriu Iftime, un om cu o imagine bună de când FC Botoșani e în prima ligă, a oferit niște declarații cu adevărat neașteptate. 

Supărat după înfrângerea drastică a echipei sale, 0-7 cu Sepsi, Iftime a analizat partida de sâmbătă, în cadrul etapei a 11-a, pentru gsp.ro. Și, la un moment dat, a început să vină cu niște amenințări care n-au ce căuta, când vorbim despre sportul de performanță și despre un mediu sănătos.

 

„În primele etape, eram zmei, iar sâmbătă îmi era rușine. Ceva s-a întâmplat. Mihai (n.r. – antrenorul Mihai Teja) nici nu poate fi bănuit că e un tip agresiv. E foarte educat, nu-i conflictual, are o relație extraordinară cu jucătorii. Poate tocmai asta a generat prea multă moleșală. Trebuie alertă, în permanență. Altfel, nu merge. Jucătorii mei, din păcate, n-au înțeles asta. La Botoșani, nu merge cu foarte mult bun simț, cu respect, cu domnul jucător. Aici, trebuie să-i dai câte un capac, din când în când, să-i înjuri, când greșesc. Am funcționat foarte mult așa, iar acum, când am intrat în civilizația europeană, pare că nu mai suntem noi“, a fost declarația regretabilă a lui Iftime pentru sursa citată de Adevărul.

Superliga, etapa a XI-a

Vineri

Voluntari - „U“ Craiova 1948 1-0

Petrolul – Farul 1-3

Sâmbătă

UTA – Hermannstadt 1-2

Sepsi – Botoșani 7-0

Rapid – Mioveni 2-1

Duminică

Universitatea Cluj – Chindia 18.30

CS U Craiova – FCSB 21.30

Luni

FC Argeș – CFR Cluj 20.30

Clasament

1. Farul Constanța 11 7 3 1 22-10 24

2. Rapid 11 8 0 3 12-6 24

3. Hermannstadt 10 6 4 0 15-7 22

4. Petrolul Ploiești 11 5 2 4 11-12 17

5. Sepsi 11 4 4 3 18-8 16

6. CFR Cluj 8 5 0 3 15-9 15

7. UTA 11 4 3 4 11-13 15

8. „U“ Craiova 1948 11 4 2 5 12-11 14

9. CS U Craiova 9 4 2 3 11-11 14

10. FC Argeș 10 4 1 5 9-14 13

11. Voluntari 10 3 3 5 8-11 12

12. Botoșani 10 3 3 4 9-16 12

13. FCSB 8 1 5 2 10-13 8

14. Universitatea Cluj 10 1 4 5 6-11 7

15. Mioveni 11 1 3 7 6-16 6

16. Chindia Târgoviște 9 0 3 6 10-17 3

La finalul celor 30 de etape din sezonul regulat, locurile 1-6 vor merge în play-off, iar locurile 7-16 vor juca în play-out.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

O firmă din Botoșani care are angajați din Sri Lanka, verificată de polițiști!

Friday, 13 November 2026

Polițiștii de imigrări din Botoșani, împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoșani, au desfășurat miercuri, 11 noiembrie a.c., o acțiune de control la o so...

Un patron din Botoșani a rămas fără autorizația de mediu, pentru colectare necorespunzătoare a deșeurilor! (Foto)

Friday, 13 November 2026

Ca urmare a Planului de acțiune pentru verificarea legalității operațiunilor derulate de către persoanele fizice și juridice la regimul deșeurilor și substanțelor periculoase, precum și pent...

Urmărire ca în filme la Botoșani: Polițiștii au prins și băgat în arest un contrabandist, după mai multe focuri de armă! (Foto)

Friday, 13 November 2026

Pentru a evita controlul și a scăpa de răspundere, un bărbat suspectat de implicare în activități de contrabandă a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor de frontieră, a avari...