Selecţionerul Anghel Iordănescu şi membrii staff-ului naţionalei au fost prezentaţi oficial
Stiri Botosani Monday, 27 October 2014 SportIată cele mai importante declaraţii ale acestora şi ale preşedintelui FRF Răzvan Burleanu.
Răzvan Burleanu, preşedinte FRF: "Am lucrat cu două variante ideale, Mircea Lucescu şi Anghel Iordănescu. Ambii se integrau în profilul antrenorului căutat de FRF. Inclusiv domnul Iordănescu a susţinut varianta Mircea Lucescu. Ni l-am dorit foarte mult, şi el a vrut să revină în fotbalul românesc. Nu s-a întîmplat, dar acum Federaţia îi acordă toată susţinerea acestei variante ideale pe care o prezentăm azi. M-am consultat şi cu jucătorii echipei naţionale, voi continua să fac asta. Staff-ul are toată susţinerea fotbaliştilor. Anghel Iordănescu îi cunoaşte cel mai bine pe toţi jucătorii, în calitatea lui de director tehnic. Viorel Moldovan ştie foarte bine profilul jucătorilor de perspectivă. Daniel Isăilă cunoşte cel mai bine profilul jucătorilor din Liga 1, iar Ionuţ Badea a contribuit la creşterea lui Chiricheş şi Pintilii. Anghel Iordănescu este cel mai de succes antrenor român. Avem nevoie de experienţă pentru a avea performanţe. Aceasta este varianta ideală".
Anghel Iordănescu, selecţioner România: Din punctul meu de vedere este o situaţie specială şi trebuie să avem un selecţioner cu un anumit profil. Printre antrenorii pe care i-am nominalizat s-a numărat Mircea Lucescu. Am fost 8 ani la naţionala României, o «icoană sfîntă», aşa cum o numea. Fotbalul românesc e într-o situaţie deosebită şi era nevoie de un selecţioner bun. Meciul cu Irlanda de Nord este de o importanţă capitală. Cei din staff-ul meu sînt antrenori buni, alături de care putem face performanţă. Urmează să numesc antrenorul cu portarii şi preparatorul fizic. Putem să ducem campania la bun sfîrşit, la Euro, acolo unde dorim cu toţii.
Daniel Isăilă, antrenor secund România: "Mă simt implinit. Sînt fericit şi nerebădător să încep noua muncă!"
Viorel Moldovan, antrenor secund România: "Alături de Iordănescu am avut multe satisfacţii ca jucător şi mă bucur că pot lucra din nou cu el. Sper să facem o treabă bună şi să avem rezultatele pe care suporterii le aşteaptă. Trebuie să ajungem neapărat la Euro 2016! Am vrut să continuu şi la tineret, dar însemna un volum prea mare de muncă. Nu a fost uşor să renunţ, dar pentru interesele fotbalului românesc am făcut-o"
sursa: gsp.ro
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
„Este pentru prima oară în istoria emisiunii!” - Raluca Bălan, tânăra din Botoșani care a primit „Vocea lui Pavel”! - VIDEO
Raluca Bălan are 22 de ani, vine din Botoșani și este actriță. Ea este concurenta căreia Pavel Bartoș i-a oferit unul dintre cele mai importante avantaje ale emisiunii. A vrut să cucerească s...
Se afla pe o stradă din sat și dintr-o dată și-a luat vecinul la pumni!
La data de 08 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 50 de ani, din comuna Frumușica...
Proiectul contestat în instanță de Prefect și revocat în ședința de CL, din nou pe masa consilierilor locali!
Proiectul anterior, votat în plenul Consiliului Local, a fost revocat tot într-o ședință de CL, după ce Instituția Prefectului l-a contestat în instanță. Prefectul de Botoșan...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.48 secunde