România joacă ultimele două meciuri din preliminariile EURO 2024 în noiembrie, cu Israel și Elveția

Echipa națională de fotbal a României continuă cursa de calificare la EURO 2024. În luna noiembrie sunt programate ultimele două meciuri din grupa I. Formația noastră va întâlni Israel, pe teren neutru, pe 18 noiembrie, iar trei zile mai târziu, pe 21 noiembrie, va primi vizita Elveției. Ambele meciuri încep de la ora 21:45.

Înaintea partidelor din luna noiembrie, clasamentul grupei I arată astfel:

1.România 16 puncte (8 meciuri disputate)
2.Elveția 15 puncte (7 meciuri disputate)
3.Israel 11 puncte (6 meciuri disputate)

 

4.Kosovo 7 puncte (7 meciuri disputate)
5.Belarus 6 puncte (8 meciuri disputate)
6.Andorra 2 puncte (8 meciuri disputate)

Se poate observa, așadar, că România este doar conjunctural pe prima poziție, în condițiile în care Elveția are un meci mai puțin disputat, iar Israel două. Ce-i drept, Israel va avea o misiune foarte dificilă, deoarece va disputa 4 meciuri în doar 9 zile în luna noiembrie. Israel, principala noastră contracandidată la calificare, va avea următorul program:

•12 noiembrie: Kosovo - Israel
•15 noiembrie: Israel - Elveția
•18 noiembrie: Israel - România
•21 noiembrie: Andorra - Israel

Suntem strict la mâna rezultatelor noastre

Partea bună înaintea meciurilor din noiembrie este că suntem doar la mâna rezultatelor noastre. Ne putem califica și cu două rezultate de egalitate, în funcție de ceea ce va face și Israel. Adversarii noștri au un meci facil cu Andorra, dar celelalte trei partide se anunță dificile. Kosovo a arătat că este o echipă care poate pune probleme, în timp ce Elveția este principala favorită la câștigarea grupei.

Contează și faptul că meciul cu Israel se va juca în Ungaria, însă este important ca jucătorii lui Edi Iordănescu să facă un meci mare. Cu o victorie în partida cu Israel am fi calificați în proporție de 99% la EURO 2024.
Cu Elveția, pe Arena Națională, se anunță deja o atmosferă incendiară, în condițiile în care s-au vândut în jur de 40 de mii de bilete până în prezent. Până la ora meciului, oficialii FRF se așteaptă ca toate biletele să fie vândute, iar arena să fie plină.

Programul infernal al Israelului, valoarea lotului, experiența și contextul actual este reflectat și în cotele afișate de casele de pariuri sportive. România păstrează a doua șansă de calificare la EURO 2024, în timp ce Elveția este văzută în continuare drept principala favorită. Israel are abia șansa a treia.

Cornel Râpă, pe lista preliminară a României

O mare problemă a României înaintea meciurilor din noiembrie este legată de titularul postului de fundaș dreapta. Cristi Manea este accidentat, în timp ce Andrei Rațiu nu joacă în Spania. În aceste condiții, Iordănescu l-a inclus pe lista preliminară pe Cornel Râpă. Acesta are 33 de ani și joacă în Polonia, la Cracovia.

El a făcut parte ultima dată din lotul echipei naționale în mai 2012, într-o partidă amicală cu Elveția. Fostul jucător de la Oțelul și FCSB s-a arătat surprins în momentul în care a primit convocarea preliminară.

”Sincer, am rămas surprins de această convocare, nu am mai ținut legătura cu staff-ul naționalei, dar se pare că mi-au urmărit evoluțiile la Cracovia. Ultima dată când am vorbit cu cineva de la națională a fost în iarnă, la cantonamentul din Antalya. Atunci a venit Florin Constantinovici (n.r. secundul lui Edi Iordănescu) să ne vadă.
Sincer nu mai știu de când nu am mai fost convocat, sper să-mi fac treaba cât pot de bine. Avem șanse mari de calificare, eu zic că se poate. Trebuie să jucăm cu încredere în noi să nu lăsăm adversarul să-și facă jocul", a spus Cornel Râpă pentru Iamsport.ro.

Lotul preliminar al României:

PORTARI

Florin NIȚĂ (Gaziantep | Turcia, 19/0), Ionuț RADU (Bournemouth | Anglia, 4/0)

FUNDAȘI

Deian SORESCU (Raków | Polonia, 14/0), Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 13/1), Alexandru PAȘCANU (Sporting Gijón | Spania, 0/0), Cornel RÂPĂ (Cracovia | Polonia, 5/0), Radu DRĂGUȘIN (Genoa | Italia, 11/0), Adrian RUS (Pafos | Cipru, 18/1), Ionuț NEDELCEARU (Palermo | Italia, 25/2), Andrei BURCĂ (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 23/1), Bogdan RACOVIȚAN (Raków | Polonia, 0/0), Virgil GHIȚĂ (Cracovia | Polonia, 1/0), Andres DUMITRESCU (Slavia Praga | Cehia, 0/0)

MIJLOCAȘI

Marius MARIN (Pisa | Italia, 13/0), Răzvan MARIN (Empoli | Italia, 50/3), Alexandru CICÂLDĂU (Konyaspor | Turcia, 33/4), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 64/14), Dennis MAN (Parma | Italia, 20/6), Ianis HAGI (Deportivo Alaves | Spania, 29/3), Olimpiu MORUȚAN (Ankaragucu | Turcia, 13/1), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 16/4), Alexandru DOBRE (Famalicão | Portugalia, 2/0), Andrei CORDEA (Al-Tai | Arabia Saudită, 5/0)

ATACANȚI

Florin TĂNASE (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 17/2), Denis DRĂGUȘ (Gaziantep | Turcia, 6/2), George PUȘCAȘ (Genoa | Italia, 38/10), Denis ALIBEC (Muaiter | Qatar, 35/4), Florin ANDONE (CD Eldense | Spania, 25/2).

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Accident pe un drum din Botoșani, între un microbuz și o mașină. Mai multe persoane sunt evaluate medical!

Sunday, 15 June 2025

Un accident rutier s-a produs, în urmă cu puțin timp, pe DN 29 B, în localitatea Văculești. În eveniment au fost implicate un microbuz și un autoturism. La caz s-au deplasat ...

Se scumpesc carburanții în România, de săptămâna viitoare. Conflictul Israel - Iran împinge prețurile în sus!

Sunday, 15 June 2025

Săptămâna viitoare vine cu vești mai puțin bune pentru șoferii din România: prețurile la carburanți vor crește, pe fondul tensiunilor tot mai mari dintre Israel și Iran. Impactul ...

Calendar admitere la liceu 2025. Când începe înscrierea!

Sunday, 15 June 2025

Admiterea la liceu 2025 este un proces important pentru absolvenții claselor a VIII-a și părinții acestora. Ministerul Educației a publicat calendarul oficial al admiterii, iar aici se regăse...