Deținătoarea a patru recorduri mondiale, multiplă medaliată la Jocurile Olimpice. I se spune și astăzi ”Regina atletismului românesc”. Peste mai puțin de două luni va împlini 70 de ani, este mamă și bunică și crede cu tărie că femeia este cea mai puternică ființă. Nu a ezitatsă rostească aceste cuvinte în fața președintelui României.
”Uneori stau și mă gândesc cât de puternică era!”
Una dintre marile personalităţi ale atletismului românesc, Doina Ofelia Melinte (Beşliu înainte de căsătoria cu antrenorul Dorin Melinte) s-a născut pe 27 decembrie 1956, în localitatea Hudeşti, judeţul Botoşani.
Într-un interviu recent pentru publicația cancan.ro, Doina Melinte a vorbit despre familia din Hudești. Chiar dacă spune că nu și-a construit cariera sportivă pe calapodul unor modele, recunoaște că a privit mereu cu admirație către părinții și bunicii săi. ”Niciodată nu am avut un model în cariera mea sportivă. Mi-am apreciat foarte mult părinții, din toate punctele de vedere. Bunica mea era o gospodină desăvârșită, realmente. Pe vremea când eram eu mică, la țară, nu aveam curent, iar mămica ne apreta lenjeria și ne-o calcă cu fierul de călcat umplut cu jar. Uneori stau și mă gândesc cât de puternică era. Când veneau sărbătorile de Crăciun sau de Paște la noi tot timpul casa era mereu plină de musafiri. Și acum, la vârsta mea, mă întreb câtă putere avea mămica să facă atâtea”, mărturisește Doina Melinte.
”Femeia este mai puternică decât bărbatul”
A crescut cu convingerea că a preluat forța și personalitatea femeilor din familia sa. Nu întâmplător avea să rostească apăsat, în fața președintelui României, cuvinte care stârneau uimirea șefului statului. Se întâmpla la puțin timp după Jocurile Olimpice de la Paris. ”Au fost chemați foștii sportivi, medaliați la Jocurile Olimpice de la Paris. Noi, fostele sportive medaliate, eram în număr de 8. Prima era Nadia, a doua tot gimnastă și a treia eram eu. Când a venit președintele României să dea mâna cu noi, Nadia a zis „Domnule Președinte, vedeți, suntem aici 8 fete, foste sportive și avem 20 de medalii câștigate la nivel mondial”. Iar când a dat mâna cu mine am zis, fără nicio jenă: „Oricum femeia este mai puternică decât bărbatul”. A rămas foarte mirat și a plecat mai departe”, spune în același interviu Doina Melinte.
Și-a dorit să devină balerină!
În perioada în care era elevă în şcoala primară a făcut gimnastică, apoi şi-a dorit să devină balerină. A urmat cursurile liceale în Bistriţa, unde a început să practice handbalul. A absolvit, în 1976, Liceul Economic Cooperatist Bistriţa, specializarea Contabilitate, Merceologie, menţionează site-ul http://anad.gov.ro/. Cariera sa în atletism a început abia după ce a câştigat un cros în oraş şi a fost remarcată de antrenorul Ioan Zanca. În scurt timp au început să apară rezultatele pe distanţele de 400, 800 şi 1.500 m, conform site-ului cosr.ro.
A absolvit Institutul de Învăţământ Superior Suceava, Facultatea de Învăţământ Tehnic şi Pedagogic - secţia educaţie fizică şi sport (1979) - unde a fost îndrumată de antrenorul Dorin Melinte, ridicându-şi în această perioadă nivelul performanţei, iar după absolvirea facultăţii a fost cooptată în lotul naţional de atletism al României. În 1983 a absolvit Şcoala de Antrenori, devenind antrenor categoria I atletism, iar în 1993 a devenit licenţiată a Academiei Naţionale de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti, specializarea Educaţie fizică, direcţia de aprofundare atletism.
În 2005, a absolvit un master în Administraţie Publică, la SNSPA, iar la 26 octombrie 2009 a obţinut titlul de doctor, după prezentarea tezei cu titlul "Modelarea pregătirii sportivelor de elită mondială în probele atletice de semifond", la Universitatea de Educaţie Fizică şi Sport Bucureşti şi la Institutul Naţional de Educaţie Fizică şi Sport al Republicii Moldova.
O carieră de excepție
Doina Melinte a numărat 42 selecţii în echipa naţională, dintre care patru la Jocurile Olimpice (Moscova - 1980, Los Angeles - 1984, Seul - 1988, Barcelona - 1992), trei la Campionatele Mondiale în aer liber, trei la Campionatele Mondiale de sală, una la Campionatele Mondiale de cros, trei la Campionatele Europene în aer liber, opt la Campionatele Europene de sală, cinci la Cupa Europei în aer liber.
La Jocurile Olimpice de la Los Angeles, din 1984, a cucerit două medalii - una de aur la 800 m şi una de argint, la 1.500 m. A fost a treia la CM în aer liber la 1.500 m (1987) şi de două ori prima la CM indoor la 1/500 m (1987, 1989). La CE în aer liber a câştigat bronzul la 1.500 m (1986), în timp ce în competiţia similară indoor a fost de cinci ori campioană - de trei ori la 1.500 m (1985, 1988, 1990) şi de două ori la 800 m (1982, 1989) -, plus o medalie de argint, la 800 m (1984) şi una de bronz, la 1.500 m (1992), conform site-ului Federaţiei Române de Atletism.
