"Aleargă cu inima!" la cea mai așteptată competiție anuală din capitala Moldovei!

Semimaraton Iași 2018. Fiecare kilometru parcurs înseamnă o nouă zi de școală pentru un copil! Eveniment de tradiție din capitala Moldovei, Semimaraton 2018, ediția a IV-a, își propune să sprijine și în acest an, peste 100 de copii ce provin din medii defavorizate. Semimaratonul este unul dintre cele mai mari evenimente sportive din Nord-Estul României, ce are loc pe 22 aprilie 2018, linia de start fiind în fața Palatului Culturii din Iași. Organizatorii mult așteptatului eveniment sportiv sunt: Rotary Club Iași Copou și Salvați Copiii Iași. 
 
Ideea care a stat la baza organizării unui semimaraton, competiție sportivă care supune concurenții unui efort atât fizic, cât și psihic deosebit, s-a născut din asocierea alergătorilor concurenți cu cea a efortului unui copil, fără resurse financiare și materiale pentru a putea merge la școală. 
 
Prima cauză pe care o susținem este cea a Centrului de Educație Incluzivă „Căsuța cu Cireșe", inițiat de Salvați Copiii Iași. Acesta este un proiect prin care 120 de copii sunt sprijiniți pentru a merge la școală. Cea de-a doua cauză este proiectul Asociației Pro Ruralis prin care se vor oferi burse pentru elevi din mediul rural, cu un coeficient de inteligență superior, ce își doresc să urmeze cursurile unui liceu din Iași. Toți beneficiarii provin din familii defavorizate.  
 
„În vederea promovării drepturilor copiilor şi asigurării accesului egal la educaţie pentru copiii din grupuri vulnerabile, Salvaţi Copiii Iași dezvoltă programe educaţionale de peste 15 ani. Prin activităţile derulate în cadrul centrelor educaţionale, Salvaţi Copiii contribuie la reducerea şi prevenirea abandonului şcolar prin oferirea de servicii complementare, educaţionale, sociale, de consiliere juridică şi psihologică, copiilor din grupuri vulnerabile şi familiilor acestora. Astfel, programele noastre contribuie direct la reducerea sărăciei educaționale și materiale. Combaterea inegalității de șanse în copilărie, prin înlăturarea barierelor care îi împiedică pe copii să își dezvolte abilitățile și capacitățile, reprezintă strategia cea mai eficientă și mai puțin costisitoare menită să rupă ciclul sărăciei și marginalizării.” – Ioana Atasiei, Președinte Salvați Copiii Iași.
 
În funcție de nivelul pregătirii sportive, participanții se pot înscrie la cele 4 curse din competiție:  Semimaraton individual (21,097 km), Semimaraton ștafetă (2 x 10,5 km), Cros – Cursa individuală (10,5 km), Cursa populară (2,5 km), Cursa pentru copii. Detaliile legate de modalitatea de înscriere se găsesc pe site-ul: www.semimaratoniasi.ro. 
 
Totodată, Semimaraton Iaşi 2018 este un eveniment sportiv ce promovează mişcarea (alergarea în aer liber) şi un stil de viaţă sănătos, se adresează şi este oferit tuturor categoriilor de copii și adulți, indiferent dacă doresc să alerge, să susţină, să doneze sau doar să se bucure de o nouă oportunitate de a promova valorile de care suntem atât de mândri: istoria, tradiţia şi cultura Iaşului, spiritul liber şi tolerant al locuitorilor lui.

„Semimaraton Iasi a devenit o tradiție pentru orașul nostru. Este un eveniment care pune orașul nostru pe harta marilor orașe unde au loc evenimente de acest gen. Am creat o comunitate de alergători care se întâlnesc anual la Iași pentru a concura la probele de alergare. Vom celebra și în acest an împreună cu ieșenii mișcarea, sănătatea, caritatea.  Semimaratonul de la Iași vizează două cauze caritabile: pe de o parte, copiii din mediul rural care au  rezultate școlare foarte bune dar nu au condiții materiale și financiare pentru a face performanță, pe de altă parte, copii din mediul urban care provin din medii dezavantajate și sunt în risc de a abandona școala din cauza condițiilor neprielnice din famile.” –  a declarat Bogdan Mindirigiu, Președinte Rotary Club Iași Copou.
 
Anul acesta ne-am propus să sprijinim un număr mai mare de copii ce sunt în risc de abandon școlar, să atragem un număr de peste 1500 de participanți la probele sportive din cadrul evenimentului. Ne dorim să ajutăm la crearea unui trend în rândul corporațiilor, al deschiderii către activități sportive și caritabile desfășurate în echipă.  
 
Prin intermediul acestui eveniment, în anul 2017, s-au atras fonduri în valoare de 12.000 Euro pentru copii. În 2018 ne propunem să depășim această sumă prin: înscrierea unui număr mai mare de participanți, prin donațiile comunității, prin mobilizarea de fundraiseri  și prin sponsorizări.
 
Acest eveniment de la Iași se adresează tuturor acelora care iubesc mișcarea, sprijină educația și iubesc oamenii. Fiecare alergător poate alege să devină ambasador fundraiser pentru copii, accesând următorul link: https://semimaratoniasi.ro/cauze-umanitare/vreau-sa-devin-fundraiser/
Mai multe noutăți privind Semimaraton  Iași pot fi urmărite aici:  https://www.facebook.com/semimaratoniasi/
https://semimaratoniasi.ro/.
 
(Comunicat de presa)

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri

Restricții de apă în sute de localități din țară, printre care șapte orașe, inclusv Dorohoi. Oficialii Apelor Române fac apel la populaţie

Monday, 5 August 2024

„În prezent, coeficientul de umplere în cele 40 de lacuri de acumulare este de 78,59% (în scădere faţă de săptămâna trecută când era de 79,77%). Menţinem &ic...

Cerbul de Aur: 71 de artişti din 21 de ţări s-au înscris în concursul de interpretare

Sunday, 7 July 2019

Organizatorii, televiziunea publică, au închis sâmbătă sesiunea de înscrieri pentru Concursul internaţional de interpretare al Festivalului Cerbul de Aur – ediţia 2019. ...

„Spider-Man: Far From Home”, al doilea film cu cele mai mari încasări de Ziua Independenţei

Sunday, 7 July 2019

Pe 4 iulie, filmul regizat de Jon Watts, al şaptelea al francizei, a generat încasări de 25,2 milioane de dolari, potrivit Variety.   Sursa: News.ro Citeste mai mult AICI