Provocarea pitbull-ui

Provocarea pitbull-ui

 Sâmbătă seara începând cu ora 22.00, sala Colegiului NaÅ£ional Gh. Asachi va fi gazda galei Pitbull Atodiresei, fiind programate ÅŸase meciuri, într-un dintre ele urmând să lupte botoşăneanul Felix Alexoaie. CompetiÅ£ia  

- Câte gale ai organizat până acum?

 Este a doua gală organizată de mine. Prima am organizat-o anul trecut la Suceava, pe 22 decembrie. A avut succes, o mie de spectatori, sponsori implicaţi, televiziuni care au transmis în direct şi toată lumea a fost mulţumită. Gala se numeşte Pitbull Challange şi am împrumutat puţin din numele meu de ring. Provocarea pitbull-ui, îi provoc pe ceilalţi sportivi din ţară să vină să lupte, la galele pe care le organizăm. - Vrei să faci o tradiţie din această competiţie?

 Anul acesta avem în proiect trei gale. Am început cu Botoşani, urmează în vară Suceava şi în toamnă Piatra Neamţ. Vreau să fac un circuit şi de ce nu Pitbull Challange să fie un circuit tare.

 - Ce premii se oferă?

 Bursele sunt negociate cu fiecare sportiv în parte, după valoarea lui şi după câte meciuri are şi indiferent dacă pierde sau câştigă el are bursa de meci. Au asigurat transportul, cazarea şi masa asigurate.

 - Vor veni sportivi cunoscuţi?

 Vor fi sportivi precum Costel Paşniciuc, un sportiv care are vreo 30 de meciuri la amatori, a luptat în Slovenia, în Portugalia şi este foarte experimentat. Chiar dacă nu sunt aşa de mediatizat ca mine, ca Moroşanu, Ghiţă sau Sora, dar când vor fi văzuţi la treabă chiar se vor mira şi vor zice de unde i-aţi scos pe ăştia că într-adevăr sunt sportivi buni.

 - Ai contracte cu aceşti sportivi?

 Å¢in să îmi atrag un lot de sportivi, să fac nişte contracte cu ei şi să le ofer trei-patru meciuri pe an în galele pe care le organizez eu. Dar asta se va concretiza în timp. Întâi trebuie să îi racolăm. Spre exemplu, la o gală organizată la Bucureşti au fost 88 de sportivi şi 44 de meciuri. Am văzut câteva meciuri, i-am selectat şi îi pun să lupte în aceste gale.  

- Din Botoşani va fi vreun sportiv?

 Am găsit un sportiv pentru publicul din Botoşani şi acest meci va fi atracţia serii la categoria grea. Este vorba de Felix Alexoaie, are în jur de 120 de kilograme şi 1,93 înălţime. Ce este mai interesant că luptă cu un gigant de la Iaşi care are 144 de kilograme şi 2,11 înălţime. Acesta va fi meciul cel mai aşteptat de către publicul botoşănean, dar şi celelalte meciuri vor fi interesante.

 - Câte meciuri vor fi în această gală?

 Vor fi şase meciuri, începând de la 63 de kilograme până la categoria grea.

 - Vei lupta?

 Nu. Eu sunt organizator şi cum ar suna ca eu să organizeze şi să lupt. Ce adversar aş putea să îmi aduc eu. Cum aş putea să îmi aduc un adversar să mă bată la mine în gală. Eu nu vreau să fac blaturi ci vreau să lupt pe bune şi vreau să lupt cu adversari cât mai tari.

 - Când va fi următorul tău meci?

 Următorul meu meci va fi cel mai probabil peste câteva luni, în Local Kombat sau poate în străinătate. Nu ştiu deocamdată. Fac zi de zi, antrenament de menţinere şi cu o lună, două înainte de meci mă duc la Bucureşti şi mă pregătesc pentru acea partidă. (Răzvan Sauciuc)   

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Doi frați preoți sunt în doliu: ”Așezați un stop de rugăciune pentru iertarea și odihna sufletului lui Ioan!”

Saturday, 25 April 2026

Când un părinte se ridică la Cer, durerea nu se mai măsoară în lacrimi, ci în rugăciuni. Durerea e copleșitoare, dar rămâne în urmă povestea de viață, răm&acir...

Marius Croitoru, nervos după remiza cu Oțelul: ”Am câștigat un punct, dar nu îl meritam!”

Saturday, 25 April 2026

A fost remiză, sâmbătă, pe Stadionul Municipal Botoșani, 1-1 cu Oțelul Galați. Golurile partidei au fost marcate de Dumiter (min. 90+6), pentru gazde, respectiv Ciobanu (min. 60 - penalty)...

Polițiștii de la Botoșani, întâlnire cu membrii comunității Moto! - FOTO

Saturday, 25 April 2026

Odată cu venirea sezonului cald, tot mai mulți participanți la trafic aleg deplasarea pe două roți. În acest context, siguranța trebuie să rămână o prioritate, atrag atenția poli...

-->