”Premiat” pentru omenie: Ce a primit taximetristul din Botoșani care i-a returnat unui client o sacoșă cu 40.000 de euro

Surpriza nu a venit de la clientul mulțumit, nici de la autorități, așa cum se întâmplă cel mai adesea în astfel de cazuri.

Ci de la FC Botoşani. Care i-a oferit un tricou cu autografe şi abonament la meciuri taximetristului care i-a returnat unui client o sacoșă de rafie în care se aflau 40.000 de euro.

“Atunci când ne dorim o societate prosperă, trebuie să încercăm să o îmbunătăţim fiecare dintre noi, în mod individual. Aceasta este lecţia pe care ne-a oferit-o Constantin Ionescu, un taximetrist din Botoşani care, în mod altruist, a returnat clientului său o sumă importantă de bani, pe care acesta o uitase în maşina sa. Şi, pentru că FC Botoşani susţine oamenii de valoare ai comunităţii, l-am invitat pe domnul Constantin Ionescu la partida de sâmbătă, împotriva celor de la Oţelul Galaţi, oferindu-i un tricou semnat de către jucătorii echipei noastre, dar şi un abonament pentru meciurile de pe teren propriu din acest sezon. Domnule Constantin, vă suntem recunoscători pentru lecţia de empatie şi spirit civic acordată! Ne dorim ca fiecare dintre noi să acţioneze întocmai, pentru a putea consolida o comunitate armonioasă!”, este mesajul postat de FC Botoşani pe Facebook.

În iulie, Constantin Ionescu a returnat unui client o sacoşă de rafie în care se aflau 40.000 de euro, banii fiind uitaţi de client după o cursă cu taxiul.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Când începe Postul Crăciunului în 2026. În ce zile este dezlegare la pește și cât durează

astăzi, 12:49

Postul Crăciunului este una dintre cele mai importante perioade de pregătire spirituală pentru credincioșii ortodocși, înainte de sărbătoarea Nașterii Domnului. În 2026, acesta ...

Laboratoarele vor fi obligate să afişeze plafonul pentru decontarea analizelor medicale, anunță ministrul Sănătăţii

astăzi, 11:37

Laboratoarele sau clinicile private în care se efectuează analize medicale vor trebui să afişeze plafonul pentru care au semnat contractele de decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate, a...

Doi fotbaliști de la FC Botoșani, convocați! Au primit 'telegramele' și se vor prezenta la lotul național

astăzi, 10:15

Superliga României va lua din nou pauză, pentru meciurile echipelor naționale. FC Botoșani nu a mai câștigat de o lună în campionatul Superligii României și a ajuns pe...