Momentul zero la FC Botoşani

Meciul cu Ceahlăul Piatra Neamţ, reprezintă momentul zero pentru FC Botoşani, care va trebui să obţină o victorie pentru a face uitate rezultatele nefaste din ultimele trei etape şi din meciul din Cupa României. Practic, pentru FC Botoşani, sunt patru jocuri fără victorie, în condiţiile în care nu a întâlnit cei mai puternici adversari din serie, acest lucru făcându-l pe antrenorul principal Leo Grozavu să spună că este necesar un moment zero. `De sâmbătă pentru noi începe campionatul. Pentru noi este prima etapă de campionat şi foarte important este începutul. Eu sunt convins că şi ei vor avea o altă evoluţie, mai ales că atunci când FC Botoşani a jucat împotriva unor echipe puternice a reuşit să se mobilizeze şi să facă jocuri bune. Sunt sigur că şi de data aceasta se va întâmpla la fel şi sper ca în urma unor evoluţii bune să avem şi rezultatele de partea noastră`, a spus Leo Grozavu care a adăugat faptul că jucătorii au avut două zile libere după meciul de la Galaţi pentru a-şi putea reîncărca bateriile. `Vom încerca să câştigăm restul jocurilor. Nu suntem noi Real Madrid să batem pe toţi. Mi-aş dori să putem face. Au avut două zile libere la dispoziţie şi am încercat să îi scot un pic din perioada aceasta mai puţin fastă. A fost o săptămână destul de grea, cu trei jocuri. Ei nu au reuşit să recupereze de la un joc la altul, din punct de vedere mental, în primul rând. Au fost foarte dezmăgiţi după rezultatul din cupă. Probabil, evoluţia mai puţin convingătoare de la Galaţi o pot pune şi pe seama faptului că în pofida unui joc bun la Suceava nu am reuşit să câştigăm`, a mai precizat tehnicianul botoşănean.

 

 

 

`Mie personal nu mi-e frică de echipa Ceahlăului`

 

 

Conducerea a FC Botoşani susţine că adversarul de sâmbătă nu este unul extraordinar, care să nu poată fi învins. Leo Grozavu, consideră că la acest moment, FC Botoşani poate învinge fără probleme pe Ceahlăul Piatra Neamţ. `Mie personal nu mi-e frică de echipa Ceahlăului. Eu sunt sigur că la meciul cu Ceahlăul echipa o să fie superioară. Acum sigur, rezultatul este cel care rămâne. Sper ca şi rezultatul să ne fie favorabil nouă. Mai mult ca sigur vom fi peste Ceahlăul ca joc`, a spus tehnicianul botoşănean care a adăugat vis-a-vis de modul cum va pregăti acest joc: `Până acum nu ne-am pus amprenta şi să avem un joc defensiv şi să urmărim atacul. În general am jucat. Eu sunt adeptul unui joc, care cel puţin pe faza de atac lasă libertate jucătorilor. La momentul respetiv de ei depinde. Sunt o multitudine de situaţii unde jucătorul trebuie să se descurce. Putem da anumite trasee dar în niciun caz nu putem să ne punem amprenta pe orice fază de joc`. (S.B.)

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Programul evenimentului Zilele Eminescu - ediția iunie 2026!

astăzi, 14:55

Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” și Centrul Cultural Botoșani propun un program comun pentru Zilele Eminescu, ediția iunie 2026 – Festival...

Doi tineri din Botoșani au furat un cal și două capre, polițiștii le-au găsit la percheziții!

astăzi, 14:25

La data de 04 iunie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele a doi tineri, din localitatea Mihălășeni, cercetați ...

Un primar din Botoșani a fost trimis în judecată, după ce a luat mită 500.000 de lei de la o firmă!

astăzi, 13:32

În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 546/VIII/3 din data de 22 septembrie 2025, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Suceava au dispus tri...

-->