Grozavu se teme de arbitraj

Antrenorul principal al FC Botoşani a spus că se teme de arbitraj la meciul de sâmbătă cu Ceahlăul Piatra Neamţ. Tehnicianul botoşănean, susţine că de la începutul campionatului şi până acum mai mulţi adversari ai formaţiei conduse de Gheorghe Ştefan. `Sincer îmi este frică de arbitraj, pentru că de la începutul campionatului au fost mai multe echipe care s-au plâns de arbitraj, atunci când au jucat împotriva Ceahlăului. Mie personal îmi este frică, dar indiferent că arbitrii vor fi imparţiali sau nu, noi trebuie să jucăm`, susţine Leo Grozavu. (S.B.)

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un bărbat din Republica Moldova a fost prins cerșind în municipiul Dorohoi!

astăzi, 13:00

La data de 21 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului pentru Imigrări al Județului Botoșani, în cooperare cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani, au d...

Ziua Armatei României: Vezi care este programul manifestărilor ce vor avea loc la Botoșani!

astăzi, 12:34

În fiecare an, pe data de 25 octombrie este sărbătorită Ziua Armatei României. Este data la care, în anul 1944, a fost eliberat de sub ocupație orașul Carei, din Nord-Vestul Tra...

Agenții de pază ai unor școli din Botoșani, instruiți de polițiști!

astăzi, 11:41

La data de 22 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au organizat o acțiune, în scopul verificării respectării normelor rutiere și asigurării unui climat o...