Marius Croitoru, despre situația sa: ”Vreau să las lucrurile bine făcute”

Marius Croitoru a declarat ca va rămâne la FC Botoșani. Antrenorul a venit la cârma echipei in iulie 2019, iar de atunci a reușit cele mai mari performante din istoria echipei, terminând campionatul pe locul 4, respectiv 6, în cele doua sezoane.

Acesta a vorbit recent despre situația sa:

”Sunt fericit și împlinit de tot ceea ce s-a întâmplat în acest an. De fapt, în acești doi ani de când sunt eu antrenor aici. Meritul este numai al jucătorilor pentru că ei au făcut eforturi fantastice.

 

Ce s-a întâmplat în acești 2 ani la Botoșani e o obligație pentru cei care vor veni. Adică să facă cel puțin atât cât au făcut băieții care sunt acum. În ceea ce mă privește, nu plec decât când se încheie un ciclu de 3-4 ani pentru că vreau să las lucrurile bine făcute la Botoșani.

Certitudini la plecări sunt Jonathan Rodriguez, Hamidou Keyta și Stefan Ashkovski, cei care și-au terminat contractul. Vom vedea din punct de vedere al transferurilor ce se poate realiza la plecări.

La veniri suntem obligați (n.r. - să aducem jucători), pentru că se vede ce echipe au promovat, mai sunt alte 4-5 echipe care au fost aproape de play-off anul acesta și care cu siguranță vor investi mai mult. Așa că trebuie să venim cu ceva în plus față de ce a fost în acești doi ani. Va fi un salt valoric și financiar al campionatului și va fi mult mai greu

Am văzut mai mulți jucători, m-am oprit la doi dintre ei. Sunt străini, dar deocamdată nu e niciun transfer făcut. Români va fi greu să aducem din punct de vedere financiar. Din păcate au plecat jucători din compartimentul ofensiv unde se simte, așa că trebuie să fim atenți la ce aducem”, a spus Croitoru într-un interviu postat pe pagina oficială de YouTube a clubului.

(Iosif Pintilie)

IATĂ ȘI IMAGINILE:

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Protest neautorizat al fermierilor în București, spun că sunt pregătiţi să stea mai multe zile în faţa Guvernului şi că nu se tem de amenzi!

astăzi, 09:40

Câteva sute de fermieri veniţi din toată ţara s-au adunat, marţi, înainte de ora 10.00, în zona Pieţei Victoriei, din Capitală, unde au fost mobilizate impresionante forţe ale...

21 de partide fără înfrângere și un titlu de campion: Puștiul cu origini botoșănene a devenit Campion Național la Șah!

astăzi, 08:24

„Eu m-am născut cu un talent de mic, calculez foarte mult. La șah îți trebuie foarte mult calcul și strategie. Eu șahul l-am învățat de la bunicul meu. Bunicul i-a spus tatăl...

Studentul care a plecat singur spre Berlin, pe bicicletă. Ce îl face pe Mihai să pedaleze 1.400 km pentru o fetiță de 13 ani!

astăzi, 08:05

Mihai Bochiș, student masterand în cadrul USAMV Cluj-Napoca și reprezentant al studenților Universității, a pornit pe 10 septembrie într-o călătorie de aproximativ 1.400 de kilometr...