Mahmoud Al Mawas va ajunge la Botoșani după jocurile naționala Siriei din campania de calificare la Campionatul Mondial, jocuri care se dispută în Dubai.
Anunțul a fost făcut de Marius Croitoru, antrenorul celor de la FC Botoșani, în cadrul unei conferințe de presă.
”Aseară am vorbit cu Mahmoud (n.r. Mahmoud Al Mawas), este la naționala Siriei în campania de calificare la Campionatul Mondial, jocuri ce se dispută în Dubai, după care este așteptat la Botoșani. Nu avea rost să-l chem săptămâna acesta pentru că săptămâna viitoare trebuia să se întoarcă la naționala Siriei, dar peste trei săptămâni va veni la Botoșani. Pe lângă el mai sunt așteptați și alți doi jucători și sperăm că vor veni cât mai repede”, a declarat Marius Croitoru.