Loți Boloni "pune" antrenor la Botoșani! Valeriu Iftime confirmă: "M-a sunat"

Valeriu Iftime a recunoscut că a discutat cu Ladislau Bölöni și că e gata să numească un antrenor străin la FC Botoșani. Pe listă s-a aflat și un fost antrenor al FC Botoșani.

Loți Boloni "pune" antrenor la Botoșani! Valeriu Iftime confirmă: "M-a sunat"

   Foto: iAMsport

Învinsă de Dinamo pe teren propriu, 2-0, FC Botoșani pare condamnată la retrogradare. Valeriu Iftime a anunțat că îl va schimba pe Andrei Patache și că va pune un antrenor străin la cârma echipei.

"Cu puțin timp înainte să mă suni am vorbit cu Ladislau Bölöni și mi-a propus un antrenor. E vorba despre un antrenor străin, nu român. Dar te rog să mă crezi că nu îi pot da încă numele", a zis Iftime pentru iAMsport.

 

A discutat și cu Flavius Stoican

Valeriu Iftime a vorbit și despre posibilitatea ca FC Botoșani să-l readucă pe Flavius Stoican. Omul de afaceri a anunțat că a discutat cu fostul său angajat, dar că deocamdată ia în calcul doar varianta propusă de Boloni.

"Am discutat și cu Flavius! Dar atât, azi este legătura pe care mi-a făcut-o domnul Boloni și cred că vom avea antrenor străin", a mai zis Iftime.

Contactat imediat după finalul partidei, omul de afaceri a spus că va schimba antrenorul.

De asemenea, Iftime spune că în cazul unei retrogradări nu va mai continua în Liga 2.

”Nu știu, acum nu mai văd nimic. Și jucători parcă avem, dar o să vedem ce fac. Schimb antrenorul, schimb tot. Să văd dacă pot să fac ceva, dar greu. Foarte, foarte greu. Nu știu dacă, orice tip de acțiune colectivă de a face ceva, reușim să ne construim. Nu cred. Văd peste tot liga a doua. Și, dacă am liga a doua, ce pot să am mai mult? Asta e. Eu nu pot să stau în liga a doua.

Până la urmă, poate că așa e istoria. Eu stau din 2004. Am încercat mai multe. Opt ani în liga a doua. Nu știu cât în Liga 1. Astăzi, Botoșaniul nu poate mai mult. Încerc să mă mai gândesc. O să văd. Nu în seara asta. Sunt dezamăgit. N-am crezut că ajungem aici. N-am crezut că echipa mea joacă cu Dinamo și nu dă un șut la poartă. Nu am crezut. Aveam așteptări. Eram două echipe în suferință.

Joc acasă. Am mai multă ambiție, mai multă răutate, mai multă dăruire, dacă suntem fotbaliști. Din păcate, nu suntem mai fotbaliști decât ei. M-am înșelat că noi suntem mai fotbaliști. Deloc. Ei au fost mai fotbaliști, mai atenți, mai buni. Au câștigat clar 2-0. Ce poți să faci? Nu dai un gol și vrei să câștigi? Acolo suntem. Liga a doua și asta este o istorie care ușor, ușor se conturează cu litere mari", a spus Valeriu Iftime, pentru iAMsport.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Marius Croitoru, după meciul cu Oțelul Galați: ”De plecat nu plec!” / Este vina mea, nu a lor!”

Monday, 9 November 2026

Marius Croitoru a tras primele concluzii după ce echipa lui a reușit să scoată un punct din duelul de pe teren propriu, cu Oțelul Galați, scor 1-1, în ultima etapă a turului sezonului reg...

Comunicat de presă Piscicola S.A. - lansare proiect

Monday, 9 November 2026

  SC PISCICOLA S.A., cu sediu în str. I.C. Brătianu, nr. 125, Botoșani, anunță lansarea implementării proiectului” Sprijin pentru serviciile de mediu furnizate de Ferma pisc...

Au fost reluate lucrările la viitoarea Biserică „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla” din Botoșani!

Monday, 9 November 2026

Lucrările de construire a viitoarei Biserici „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla” din municipiul Botoșani au fost reluate, după o perioadă de întrerupere. Constructorul a...