Lipsuri la nivel tehnico-tactic la Cetate Suceava

Lipsuri la nivel tehnico-tactic la Cetate Suceava

   Liga2.RO

Reveniţi din cantonamentul de la Poiana Negri unde au stat 10 zile, fotbaliştii de la Cetatea Suceava au avut 2 zile libere, iar de astazi se vor antrena pe Stadionul Unirea.

Am beneficiat de condiţii foarte bune de cazare şi masă pe perioada cantonamentului, iar antrenamentele le-am făcut la Vatra Dornei. Din păcate nu am scăpat de problemele medicale, Adrian Dumitru şi Constantin Colban fiind nevoiţi să stea departe de teren mai mult timp. Dacă din punct de vedere fizic pot spune că jucătorii se prezintă bine, consider că mai este de lucrat la capitolul tehnico-tactic. Sunt mulţi jucători proveniţi de la juniori sau din Liga a IV-a care nu au beneficiat de o pregătire corespunzătoare în acest sens, a declarat Ioan Radu.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Doliu în educația botoșăneană: ”Dumnezeu să vă ierten domnișoara dirigintă!”

astăzi, 16:57

Școala Gimnazială ”Ion Bojoi" Flămânzi anunță încetarea din viață a domnișoarei profesoare Nicoleta Călin. După o perioadă în care s-a confruntat cu o boală...

FC Botoșani, anunț oficial în cazul lui Hervin Ongenda!

astăzi, 15:31

Hervin Ongenda, de la FC Botoșani, este unul dintre cei mai spectaculoși fotbaliști din Superliga României. FC Botoșani, prin vocea patronului Valeriu Iftime, a anunțat situația francez...

Măsuri pentru combaterea variolei ovine și caprine (VOC), dispuse de autoritățile sanitare din Botoșani!

astăzi, 13:12

DSVSA Botoșani informează din nou crescătorii de ovine și caprine că în ultima perioadă evoluează focare de variolă la ovine și caprine (VOC) în mai multe județe din țară. &...