LA MULȚI ANI, Marius Croitoru! „Gladiatorul” de la Botoșani împlinește 40 de ani

Antrenorul principal al FC Botoșani, Marius Croitoru, își sărbătorește astăzi ziua de naștere. Fostul mijlocaș care a reușit să ajungă cu FC Botoșani în Europa League atât ca jucător, cât și ca antrenor, fiind singurul care a reușit această performanță, împlinește astăzi 40 de ani.

Marius Croitoru se năștea pe 2 octombrie 1980, la Bacău, acolo unde începea drumul lui în fotbal. În 2006 ajungea la FC Vaslui, una dintre forțele fotbalului românesc de atunci. Mai apoi era cumpărat de Steaua. Nu a reușit să se impună la formația lui Becali, care îl ceda sub forma de împrumut la Ceahlăul Piatra-Neamț, după care pleca liber de contract la Bacău, acolo unde cândva începea totul. După un sezon, se transfera la Iași, iar mai apoi pleca în Kazahstan, la Atyrau, aceasta fiind singura lui experiență din străinătate. Revenea apoi în țară, la Astra și FCM Bacău.

 

Pe 1 iulie 2012 Marius Croitoru semna cu FC Botoșani, iar apoi totul e istorie. Devenea căpitanul echipei, reușea promovarea în prima ligă și califica echipa în Europa League.

In August 2015, după o ceartă cu Leo Grozavu, Croitoru pleca la Poli Timișoara, acolo unde își încheia cariera. Mai apoi, revenea la Botoșani, pe postul de Director Sportiv. Mai apoi, după plecarea lui Liviu Ciubotariu în Liban, era numit antrenor principal.

În primul sezon de antrenorat, Croitoru încheia sezonul regulat pe poziția a 3-a, califica echipa în premieră în Play-Off, încheia campionatul pe locul 4 și ducea echipa până în turul 2 al Europa League, fiind la un pas de un duel cu Mourinho și Tottenham.

Echipa Știri.Botoșan.ro îi urează un călduros "La mulți ani!", multă sănătate și sperăm să aibă parte, alături de formația locală, de cât mai multe performanțe.

(Iosif Pintilie)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

DNA: Control judicar pe cauțiune de 50.000 de lei!

astăzi, 18:02

Procurorii ​DNA ​au ​luat ​măsura ​controlului ​judiciar ​pe ​cauțiune ​pentru ​60 ​de ​zile, ​față ​de ​șeful ​Serviciului ​Public ​Comunitar ​Regim ​Perm...

Măsuri de urgență pentru siguranța în școli: Se suplimentează paza, crește numărul de consilieri psihologici școlari, se modifică legislația penală!

astăzi, 17:31

Premierul Luca Niculescu a convocat vineri Grupul de lucru pentru prevenirea şi combaterea violenţei în mediul şcolar, stabilind un pachet de măsuri urgente ce prevăd întărirea pazei...

Fiul lui Tudorel Toader a fost reținut într-un dosar de viol! Reacția fostului ministru al Justiției: "Este un atac la adresa mea!"

astăzi, 17:18

Ionuț Alexandru Toader, fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, a fost reținut vineri, 23 octombrie, într-un dosar în care este cercetat pentru viol. Procurorii cer arest...