Jucătorul care nu a convins la Rapid, dar pe care Iftime îl vrea imediat: ”El știe că Botoșaniul este locul care îi priește cel mai bine”

Chiar dacă a dezamăgit în tricoul Rapidului, nu duce lipsă de oferte. Ar putea rămâne chiar în Superliga, pentru că FC Botoșani dorește să-l transfere imediat.

Jucătorul care nu a convins la Rapid, dar pe care Iftime îl vrea imediat: ”El știe că Botoșaniul este locul care îi priește cel mai bine”

 Valeriu Iftime  Foto: digisport.ro

Adus în Giulești cu surle și trâmbițe în ultima jumătate a precedentei stagiuni, mijlocașul francez Hervin Ongenda a fost în urmă cu pregătirea fizică și a avut doar patru apariții pe gazon. Vorbim, mai exact, despre 93 de minute bifate în total sub comanda lui Adrian Mutu, motiv pentru care și-a reziliat contractul în această vară.

Noul angajament ar putea veni, însă, tot din campionatul românesc. Sursele PlaySport indică faptul că FC Botoșani forțează transferul său, în speranța că-i va reda forma de altădată.

 

Ongenda ar ajunge pentru a treia oară la formația moldoveană - unde a și avut cel mai bun randament al carierei -, după experiența din iulie 2018 – ianuarie 2020, încheiată printr-un transfer la Chievo, respectiv cea din septembrie 2020 – ianuarie 2022, soldată cu un transfer la Apollon Limassol.


„Dacă mă va asculta, Ongenda va avea numai de câștigat”

De altfel, Valeriu Iftime a confirmat, nu cu mult timp în urmă, interesul pentru jucătorul legitimat timp de cinci sezoane (2012-2017) la PSG, exprimându-și convingerea că ar avea evoluții la fel de bune ca în trecut. Cu atât mai mult cu cât ar lucra din nou cu Marius Croitoru. Cei doi au o relație foarte apropiată.

„Insistăm pentru Ongenda. El știe că Botoșaniul este locul în care îi priește cel mai bine. Este un fotbalist influențabil de către apropiații săi. A învățat drumul către Botoșani și cred că va face o mutare câștigătoare și de data asta. Botoșaniul îl va primi cu brațele deschise. Dacă mă va asculta, Ongenda va avea numai de câștigat, așa cum s-a întâmplat de fiecare dată când a fost la noi”, a declarat pentru PlaySport finanțatorul lui FC Botoșani.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Nenorocire în pragul iernii! O bunică a ajuns la spital după ce focul i-a cuprins casa!

astăzi, 08:16

O femeie, în vârstă de 82 de ani, din localitatea Horodiștea, a ajuns la spital cu arsuri în urma unui incendiu izbucnit în locuința ei. Evenimentul s-a produs seara trec...

Se anunță schimbări în cascadă după intrarea PSD la guvernare: Oamenii USR pleacă din Guvern. PNL și UDMR în eșaloanele inferioare!

astăzi, 07:59

Intrarea PSD la guvernare va antrena o serie de schimbări în Guvern și în Parlament. O parte dintre cei care vor avea portofolii de miniștri aveau și funcții importante în Parla...

Parlamentarii PNL au decis să voteze Guvernul Niculescu, dar să intre în opoziție!

astăzi, 07:36

Parlamentarii PNL au votat consultativ pentru învestirea unui  guvern condus de Luca Niculescu, în vederea încheierii crizei politice, dar şi pentru menţinerea partidului &ici...