Iftime, după înfrângerea rușinoasă cu Sepsi 3-0. ”Am mare încredere în Ciobi!”

Valeriu Iftime spune că de aproape doi ani lucrurile la FC Botoșani, din punct de vedere fotbalistic, nu mai merg deloc bine.

Sepsi a învins pe FC Botoșani, 3-0, iar Valeriu Iftime a dezvăluit pentru ProSport că nu a dormit după acest rezultat. Patronul moldovenilor a mărturisit că nu găsește explicații pentru situația proastă în care se află acum echipa în clasament, locul 15, cu șase puncte.

„Trebuie să ne trezim”

Valeriu Iftime a spus că trebuie să facă o analiză asupra a tot ceea ce se întâmplă la FC Botoșani de doi ani, deoarece situația e îngrijorătoare.

 

„Vă spun sincer că nu am dormit deloc bine toată noaptea după această înfrângere rușinoasă pentru noi. Uite că au trecut șase etape, iar noi suntem pe penultimul loc în clasament, cu șanse să devenim chiar și lanterna roșie după finalul acestei runde.

Am stat toată noaptea și m-am tot gândit după înfrângerea asta cu Sepsi. Mă macină foarte tare faptul că de doi ani proiectul nostru fotbalistic nu merge bine la Botoșani. Nu am cum să nu recunosc acest lucru. Proiectul șchioaptă foarte tare și observ că nici pe cei din presă nu îi mai surprinde acest lucru. Cu alte cuvinte, opinia publică s-a cam învățat ca noi să fim o echipă de utimele locuri.

Pe mine mă doare foarte tare acest lucru. De la echipa care eram prin play-off cu Croitoru, am ajuns să ne batem la salvarea de la retrogradare, scăpând printr-o minune sezonul trecut. Iar acum văd că după șase etape s-ar putea să picăm chiar și pe ultimul loc în clasament, acolo pe unde am fost și anul trecut. E incredibil! Nu înțeleg ce ni se întâmplă. Anul asta am schimbat strategia. Am mărit salarii, am adus alt tip de jucători, am la echipă pe unul dintre antrenorii de top din prima noastră ligă, dar eu tot pe locurile codașe mă aflu în clasament. Sunt convins că mulți spuneau la începutul acestui campionat că Buzău și Slobozia sunt echipele care vor pica în Liga 2, dar uite că dacă noi cei de la Botoșani nu ne trezim, s-ar putea ca anul ăsta să o luăm la vale de tot.

Însă, în sufletul meu sunt convins că nu o să fie așa. Am mare încredere în Ciobi. O să îi mai aduc un atacant. Avem niște discuții și sper să le închidem cât mai repede. Acolo în fața porții nu prea stăm bine. Ne trebuie un atacant care să o bage în poartă. Nu avem un om de gol. Sunt convins că și Ogenda o să își ridice nivelul și o să ne ajute și el. Sunt sigur că și pe Ciobi îl doare situația în care ne aflăm. Știu sigur că el își dorește să se bată cu echipe din fața clasamentului. Ciobi vrea și el mai mult. Nu mai e antrenorul care să se bată pentru jumătatea clasamentului sau doar pentru salvări de la retrogradare. El este unul dintre antrenorii noștri de top din prima ligă”, a declarat Iftime.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Prefectul Dan Nechifor la o conferință pe tema dialogului social în sistemul medical: „Este o responsabilitate comună” (Foto)

astăzi, 15:40

Prefectul Dan Nechifor a fost, astăzi, prezent la conferința organizată de Sindicatul „Solidaritatea Sanitară”, dedicată consolidării dialogului social și creșterii impactului aces...

Rusia și Ucraina au început la Istanbul primele negocieri directe de după primăvara lui 2022!

astăzi, 15:18

Negocieri directe între Rusia şi Ucraina au început, vineri, la Istanbul, fiind o premieră de la primele săptămâni de după lansarea invaziei ruse a Ucrainei în 2022, anun...

Noaptea Muzeelor: expoziția „Pe urmele lui Eminescu”, precizări de la organizatori!

astăzi, 15:06

Memorialul Ipotești precizează în legătură cu ediția 2025 a Nopții Muzeelor, cu genericul „Mai aproape de oameni într-o noapte de mai”, câteva detalii privind expoz...