Președintele celei mai nordice echipe din fotbalul românesc postbelic glumește pe seama distanței până la Darabani: "Toți se simt pedepsiți când vin aici, dar noi ce să mai zicem? De-aici plecăm peste tot!"
Acolo unde Finlanda, Norvegia și Suedia se unesc, din apele nordului iese movila celor trei Regate. Un semn țintit chiar unde peninsula scandinavă se unește la o poveste înghețată.
Când România, Republica Moldova și Ucraina se unesc, dealurile în care dimineață miroase a firicel de fum și grămezile de iarbă umedă de rouă se întâlnesc la Darabani. Aici, sub satul Mămăliga, azi în Ucraina, și la o aruncătură de privire de Criva din Basarabia, cea mai nordică echipă din România postbelică te întâmpină încă de la intrarea în oraș.
O întâmpinare de genul "ați bătut 600 de kilometri până aici, e de bun-simț să punem stadionul chiar după plăcuța de bine ați venit". Cum ne-au primit și gazdele. "Toată lumea aude județul Botoșani. Departe! Unde mai pui că la noi trebuie să treci și de Botoșani, și de Dorohoi, și de încă niște zeci de kilometri!".
"AICI NU NE MAI ÎNTOARCEM ÎN VECI!"
Fac haz de necaz și sunt foarte buni la asta. "Toți se sperie când aud că trebuie să vină la Darabani. Bine, și au dreptate. Păi l-au trimis acum ceva vreme pe un observator din Maramureș, Baia Mare. Nu înțeleg de ce l-au trimis, cred că au vrut să îl pedepsească, să se lase de observare! A plecat omul de-aici înjurând!".
Cel care se amuză e Constantin Gheorghiță, directorul sportiv. El ne-a deschis larg porțile pe care scrie CS Darabani și s-a luat la întrecere cu mașina pe micul drum care unește "județeanul" de stadion.
"Încă una și trecem la treburi serioase. A venit FRF-ul să omologheze stadionul. Au venit, au văzut, ne-au strâns mâna, «băieți, mult succes, aici nu ne mai întoarcem în veci!»".
FONDAȚI DE ASISTENTUL MEDICAL
Dumitru Dănilă, președintele Sănătății, ne arată baza. "E totul făcut în ultimii ani. De la tribune, clădiri, vestiare. Până anul trecut, când am promovat în Liga a 3-a, totul era la nivel de maidan la noi. Se termina meciul, stăteau toți aici, lângă teren, la o bere. Îi luau pe jucători că n-ai făcut aia, că n-ai făcut ailaltă. Știți, ca la români, ne pricepem la fotbal și la politică. Și-i luam la rost. «Băi, nu e normal, ăla din teren știe mai bine ce avea de făcut, nu ne pricepem noi mai bine".
Așa că echipa a trecut la nivelul următor, iar Sănătatea a promovat în Liga a 3-a.
Chiar, de ce Sănătatea? "Echipa a fost fondată de un asistent medical prin anii '60 și ne-am gândit să îi păstrăm numele istoric. CS-uri sunt multe, Sănătăți nu prea", spune și Costel Nechifor, delegatul echipei.
"S-AU DAT MINGI"
Printre poveștile cu semnal la telefon intrat de la ucraineni, Dănilă ajunge la alegerile FRF. Și începe cu Burleanu. Nu e entuziasmat, însă ne arată porți de juniori D venite pe filiera FRF, spune că "s-au dat și mingi, acum nu știu cât sunt de scumpe, dar e OK că s-au dat". Și cam atât.
De votat, terenul se înclină, de pe colinele nordului de Botoșani și nord-estului de țară, dincolo. Spre Ionuț Lupescu. "Mi-ar plăcea să iasă Lupescu. E un fost mare fotbalist. Acum să vedem însă și ce echipă o să își facă" e concluzia lui Dănilă.
"SĂ FIE PLĂTIT BAREMUL DE ARBITRAJ"
Înainte de plecare, o rugăminte pentru noua sau actuala conducere: Sănătatea Darabani vrea ceva pentru juniori. "Dacă aș fi la FRF, eu aș da credit tinerilor. Eu am aici 100 de copii și mi-e foarte greu, pentru că avem multe cheltuieli cu ei". Are și soluții, inspirate de la vecini.
"De exemplu, la moldoveni, federația, printr-un proiect european, plătește baremul de arbitraj de la Liga a 2-a în jos. Inclusiv! Păi, pe noi ne costă 30 de milioane un meci. 60 de milioane pe lună, că avem două partide. Cu 60 de milioane țin fără probleme juniorii, le iau și echipament nou!", explică Dănilă.
Ne conduce la drumul secundar, înghesuit dintr-o parte de cimitir și din alta de arenă, și ne invită să mai venim la Darabani. Cu surâs. Cum se glumea la comentariile piesei "Joi" de "Fără zahăr": "Dar joi, joi mă duc la Dorohoi / Dar mi-ar lua încă mulți ani / S-ajung și la Darabani".