Grozavu nu se teme de Rădoi: „N-ar fi surpriză să câştigăm, Craiova a mai pierdut la Botoşani”

În etapa a 8-a a Superligii, liderul ierarhiei, Universitatea Craiova, joacă în deplasare cu FC Botoşani, astăzi, de la ora 18.30.

Grozavu nu se teme de Rădoi: „N-ar fi surpriză să câştigăm, Craiova a mai pierdut la Botoşani”

 Leo Grozavu  Foto: Prosport.ro

Un teren complicat pentru olteni, care au reuşit un singur succes în campionat în vizitele la Botoşani, unde au fost întâmpinaţi ieri cu mult interes din partea fanilor, după calificarea în grupele Conference League. Meciul va fi condus la centru de Adrian Cojocaru din Galaţi, relatează Prosport.ro.

Antrenorul gazdelor, Leo Grozavu, apreciază parcursul din campionat şi din cupele europene al Universităţii Craiova, dar nu se teme de adversar, considerând că echipa sa nu porneşte cu şansa a doua, mai ales că oltenii nu se simt deloc bine pe terenul din Moldova.

 

„Nu vorbim de un derby, dar va fi un meci interesant. Întâlnim o echipă proaspăt calificată în grupele Conference League, întâlnim liderul campionatului, o echipă neînvinsă. Au investit mult în lot, s-a creat o infrastructură pentru performanţă, şi-au propus mereu să ia campionatul, iar anul acesta au şanse mai mari. S-a creat şi emulaţie cu această calificare.

Who knows, cine ştie dacă vor fi relaxaţi după această calificare? Dar au un antrenor care nu-şi permite să ia piciorul de pe acceleraţie. Eu nu cred că vor fi relaxaţi, nu că nu mi-aş dori. Clar, e o echipă în mare formă, dar asta nu înseamnă decât să fie o sărbătoare pentru toată lumea, pentru oraș, mi-aş dori să văd un stadion plin, care să își susțină echipa favorită, pentru că am văzut de atâtea ori ce înseamnă să îți susții echipa favorită. Nu mai au scuze, e vară, vine o echipă importantă, ar trebui să fie stadion plin. Să demonstrăm că putem face față oricui.

Cred că suntem capabili de orice, s-au văzut atâtea, nu plecăm din postura de outsider, jucăm pe teren propriu, am arătat în acest campionat că știm să atacăm, știm să marcăm goluri, e foarte important să arătăm că știm să ne și apărăm. Va fi un meci interesant, Craiova a mai pierdut la Botoșani. Nu văd de ce ar fi surpriză să câştigăm. La final vom vedea, acum suntem pe locul 4, dar au trecut doar 7 meciuri”, a declarat Leo Grozavu, în conferinţa de presă dinaintea meciului cu Universitatea Craiova.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Se afla pe o stradă din sat și dintr-o dată și-a luat vecinul la pumni!

astăzi, 19:00

La data de 08 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 50 de ani, din comuna Frumușica...

Proiectul contestat în instanță de Prefect și revocat în ședința de CL, din nou pe masa consilierilor locali!

astăzi, 18:10

Proiectul anterior, votat în plenul Consiliului Local, a fost revocat tot într-o ședință de CL, după ce Instituția Prefectului l-a contestat în instanță. Prefectul de Botoșan...

O femeie din Botoșani a sunat la 112 să anunțe că tatăl ei a plecat din spital și este de negăsit!

astăzi, 17:05

Vineri, 9 octombrie 2026, în jurul orei 11:04, o femeie din Dângeni a sunat la 112 să anunțe că tatăl ei este de negăsit. Dumitru Iurea a plecat voluntar de la UPU Botoșani și nu...