FC Botoșani - Universitatea Craiova 1-1, meci cu 6.000 de oameni pe Municipal!

Universitatea Craiova a remizat pe terenul Botoșaniului, 1-1, continuând o tradiție nefastă pentru olteni, victorioși o singură dată la Botoșani în 15 meciuri.

FC Botoșani a primit vizita celor de la Universitatea Craiova, în cadrul etapei a 8-a din SuperLiga României.

Primul gol al partidei a fost înscris în min. 63, când Alex Cicâldău deschide scorul pentru Craiova, după o finalizare cu sânge rece de la marginea terenului.

Avantajul oltenilor nu este unul de durată. În min. 72, mingea intră în poarta craiovenilor: Ongenda egalează. Dumiter „înțeapă” cu vârful bocancului și trimite mingea spre poarta goală, de unde Ongenda înscrie, probabil, cel mai simplu gol al carierei.

 

Chiar dacă Universitatea părea să controleze finalul de meci, a fost insuficient pentru a pleca triumfătoare din Moldova.

Atmosfera pe Municipal, cu 6.000 de oameni veniți la stadion, a fost una de excepție. Botoșănenii și-au încurajat favoriții, au scandat, au făcut valuri pe tot parcursul meciului. 

La Botoșani, echipa lui Mirel Rădoi și-a încheiat seria de 6 victorii consecutive obținute în campionat, dar a rămas neînvinsă și continuă să fie lider în clasamentul din SuperLigă, cu 20 de puncte.

De cealaltă parte, moldovenii au înregistrat a patra remiză din acest sezon și au ajuns la 13 puncte, cu care ocupă locul 5 al ierarhiei, la egalitate cu UTA Arad.

La jumătatea lunii septembrie, după pauza competițională cauzată de meciurile echipelor naționale, Universitatea Craiova va primi vizita celor de la Farul Constanța, iar FC Botoșani va juca în deplasare cu Oțelul Galați. 



 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

„Este pentru prima oară în istoria emisiunii!” - Raluca Bălan, tânăra din Botoșani care a primit „Vocea lui Pavel”! - VIDEO

astăzi, 22:53

Raluca Bălan are 22 de ani, vine din Botoșani și este actriță. Ea este concurenta căreia Pavel Bartoș i-a oferit unul dintre cele mai importante avantaje ale emisiunii. A vrut să cucerească s...

Se afla pe o stradă din sat și dintr-o dată și-a luat vecinul la pumni!

astăzi, 19:00

La data de 08 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 50 de ani, din comuna Frumușica...

Proiectul contestat în instanță de Prefect și revocat în ședința de CL, din nou pe masa consilierilor locali!

astăzi, 18:10

Proiectul anterior, votat în plenul Consiliului Local, a fost revocat tot într-o ședință de CL, după ce Instituția Prefectului l-a contestat în instanță. Prefectul de Botoșan...