FRF îl vânează pe Marius Croitoru. Nu îi recunoaște nicio licență dacă nu îndeplinește o condiție obligatorie!

Calificarea obținută de Marius Croitoru în Moldova nu îi este recunoscută sub nicio formă în România.

ProSport a strâns informații legate de situația lui Marius Croitoru. În continuare, FRF nu îi recunoaște carnetul de antrenor obținut în Moldova, iar acest fapt nu îi dă voie să fie angajat ca antrenor principal la Liga 2 sau antrenor secund la prima ligă, deși Croitoru a afirmat public contrariul. Motivul? Croitoru nu este considerat acum, în țara noastră, ca antrenor calificat.

ProSport a aflat că acesta se poate înscrie totuși la orice oră la cursurile pentru Licența Pro în Republica Moldova, dar trebuie să aibă prezență la cursurile FRF pentru calificarea de antrenor, cursuri la care s-a înscris.

 

Dacă o să lipsească peste 25 la sută de la cursurile pentru calificare din România, atunci Croitoru o să fie eliminat.

Iar aceste cursuri de calificare din România sunt decisive pentru Croitoru. Dacă nu obține carnetul de antrenor în țara noastră, atunci degeaba obține licența PRO în Republica Moldova pentru că va avea mari probleme cu FRF.

Recent, Marius Croitoru nu a mai fost reangajat la FCU, deoarece Adrian Mititelu nu a acceptat să îl treacă în acte ca delegat, lucru salutat de către cei din FRF, iar ca antrenor secund la prima ligă nu îi permitea regulamentul din cauza faptului că acel carnet de antrenor pe care îl are obținut în Republica Moldova nu este recunoscut în România de către FRF.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De ce recuperarea merită un loc în programul tău de sport

Wednesday, 4 November 2026

Acest ghid se adresează atât începătorilor, cât și celor avansați care vor să iasă din cercul vicios al alternanței dintre efort extrem și zile lipsite complet de vlagă. Rec...

Dincolo de frig: de ce o haină de blană cu glugă schimbă aerul unei ținute urbane

Wednesday, 4 November 2026

Poate că nu te-ai gândit niciodată să cumperi o haină de blană naturală. O asociezi cu ținute solemne, cu seri speciale sau cu un stil care nu este al tău. Un model cu glugă schimbă &i...

Sindicate: Profesorii cu vechime de 25 de ani și grad didactic I să aibă salariul unui medic specialist!

Wednesday, 4 November 2026

Salariul profesorului cu vechime de 25 de ani și gradul didactic I să fie echivalent cu cel al unui medic specialist, au cerut reprezentanții sindicatelor din învățământ la înt...