Franța – Maroc, meciul senzație de astăzi la Campionatul Mondial

Selecționata Franței și-a început în mod admirabil parcursul la Campionatul Mondial de Fotbal din Qatar, obținând o victorie cu 4-1 în fața Australiei. Francezii au fost și cei care s-au calificat primii în optimile de finală ale Cupei Mondiale, după succesul în fața Danemarcei, scor 2-1.
Marocul a reușit să fie surpriza actualei ediții după victoriile cu Spania (scor 3-0), respectiv Portugalia (scor 1-0).

Descoperă oferta Superbet pentru a doua semifinală a SuperMondialului!

 

Franţa are un atac de două ori mai bun decât Marocul (11 goluri marcate, faţă de doar 5 pentru africani), însă a primit 5 goluri la actualul turneu final, mai exact câte unul în fiecare meci, în timp ce adversara de miercuri are patru meciuri fără gol primit.
Echipele Franţei şi Marocului s-au întâlnit de cinci ori în meciuri oficiale, însă au jucat meciuri neoficiale în anii 1960, 1970 şi 1980. Franţa nu a pierdut niciodată un meci oficial în faţa Marocului, cel mai recent fiind un egal (2-2) înregistrat în 2007 la Paris. (sursa: digisport.ro)

Pariază și tu pe echipele tale preferate și ai șansa să câștigi premii impresionante! Descoperă cea mai bună ofertă de pariuri la Superbet!

Franța – Maroc, echipele probabile

Franța: Lloris - Kounde, Varane, Upamecano, T. Hernandez - Tchouameni, Rabiot - Dembele, Griezmann, Mbappe - Giroud
Selecționer: Didier Deschamps.
Maroc: Bono - Hakimi, El Yamiq, Aguerd, Mazraoui - Ounahi, Amrabat, Amallah - Ziyech, En-Nesyri, Boufal
Selecționer: Walid Regragui.

Meciul dintre cele două echipe va avea loc astăzi, de la ora 21:00, ora României, pe Stadionul Al Bayt din Al Khor.
Intră acum în comunitatea Superbet și vei găsi o mulțime de jucători simpli, dar SuperInspirați. Intră în SuperSocial, singura rețea socială dedicată pariorilor din România, și găsește-ți inspirația!

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Botoșani: Copil de 1 an și 9 luni transferat la București după un accident casnic!

astăzi, 17:23

Serviciul de Ambulanță Județean Botoșani a asigurat transferul medical al unui copil în vârstă de 1 an și 9 luni, care a suferit arsuri termice în urma unui accident casnic cu ...

Doliu în educația botoșăneană: ”Dumnezeu să vă ierte, domnișoara dirigintă!”

astăzi, 16:57

Școala Gimnazială ”Ion Bojoi" Flămânzi anunță încetarea din viață a domnișoarei profesoare Nicoleta Călin. După o perioadă în care s-a confruntat cu o boală...

FC Botoșani, anunț oficial în cazul lui Hervin Ongenda!

astăzi, 15:31

Hervin Ongenda, de la FC Botoșani, este unul dintre cei mai spectaculoși fotbaliști din Superliga României. FC Botoșani, prin vocea patronului Valeriu Iftime, a anunțat situația francez...