Leo Baptistao a deschis scorul, iar Gerard Moreno a dublat avantajul oaspeţilor. În startul reprizei secunde, Florin Andone a redus din diferenţă. A fost a zecea reuşită a românului din acest sezon în Liga Stelelor. Neymar de la Barcelona are tot atâtea goluri.
Reuşita lui Andone n-a ajutat-o prea mult pe Deportivo, care a pierdut meciul şi tremură în continuare pentru salvarea de la retrogradare. "Mai avem două partide, două partide în care trebuie să ne dăm viaţa", a spus Andone, după meci.
Pentru a se salva şi matematic, Deportivo trebuie să mai obţină un punct din confruntările cu Villarreal şi Las Palmas.
Florin Andone a marcat din nou, insa nu a ajutat-o pe Deportivo sa se salveze matematic de la retrogradare - VIDEO
SPORT
Stiri Botosani
Monday, 8 May 2017
Sport
Titular la Deportivo, Florin Andone a început bine meciul cu Espanyol: a avut o bară în minutul 8. Catalanii au preluat apoi iniţiativa şi au marcat două goluri până la pauză.
Spune-ne opinia ta
Articole similare
Botoșăneanul Florin Andone povestește drama pe care a trăit-o
Fanii lui Brighton au luat foc, după ce Florin Andone nu a fost folosit în meciul cu Tottenham
Echipa lui Florin Andone are probleme mari in Spania: Deportivo, tot mai aproape de retrogradare
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Urmărire ca în filme la Botoșani: Polițiștii au prins și băgat în arest un contrabandist, după mai multe focuri de armă! (Foto)
Pentru a evita controlul și a scăpa de răspundere, un bărbat suspectat de implicare în activități de contrabandă a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor de frontieră, a avari...
AJPIS Botoșani: Peste 20 de controale ale inspecției sociale în octombrie 2026, sancțiuni contravenționale de 20.000 lei!
În luna octombrie 2026, inspectorii sociali ai Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani au desfășurat 21 de misiuni de control, evaluare și monitorizare. ...
”Investiție mult așteptată” la Dorohoi, la 16 ani de la inundațiile care au lăsat urme adânci în comunitate!
Inundațiile din iunie 2010 au lăsat urme adânci în memoria comunității din Dorohoi, unde pierderile de vieți omenești, sutele de gospodării inundate, familiile evacuate și distruge...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.69 secunde