În 2019, FC Botoșani a avut în lot mai mulți jucători interesanți. O parte dintre aceștia au fost aduși în vară sau în iarnă, iar o parte dintre ei erau deja jucători botoșăneni la începutul acestui ani. Am decis sa facem o analiză și să vă prezentăm cele mai mari confirmări și cele mai mari dezamăgiri din lotul botoșănean.
CONFIRMĂRI
1.Andrei Chindriș
Andrei Chindriș a intrat în vizorul unor echipe mari datorita evoluțiilor sale excepționale de la echipa de club, acolo unde are rolul de a-l înlocui pe Andrei Burcă. Și a reușit, făcându-l uitat pe fundașul ajuns la CFR Cluj. Andrei Chindriș este și titularul naționalei de tineret.
2. Martin Fraisil
Fraisil a fost adus la FC Botoșani în vara anului 2018, dar în prima parte a campionatului nu a evoluat foarte mult. Totuși, după pauză de iarna acesta a explodat, devenind unul dintre cei mai buni portari din prima divizie și contribuind la acea serie de 8 victorii fară gol primit, în 10 partide. Acesta a plecat în vară la Sandhausen, în a doua ligă germană.
3. Enriko Papa
Albanezul venit în vara lui 2018 la Botoșani nu a demonstrat că se poate impune la echipă, astfel că, în iarnă, conducerea clubului l-a anunțat pe acesta că va fi pus pe liber. Acesta a refuzat, astfel că a plecat, într-un final, în cantonament, împreună cu echipa. Revenind din cantonament, acesta a devenit un jucător vital pentru FC Botoșani la centrul terenului, făcând un cuplu toate bun împreună cu Rodriguez.
4. Alexandru Țigănașu
Revenit la FC Botoșani după o pauză de 8 ani, Alexandru Țigănașu s-a impus în defensiva botoșăneană, fiind titular meci de meci, având evoluții bune atât pe fază defensivă, cât și pe cea ofensivă.
5. Denis Haruț
O altă confirmare a sezonului este Denis Haruț. Adus de la Poli Timișoara, de unde a plecat cu scandal și dosare pe la federație, pentru Denis, venirea la Botoșani a fost ca o gură de oxigen. A primit încredere totală din partea stafului tehnic și a avut evoluții foarte bune, indiferent daca a jucat în bandă sau în centrul apărării. Cu siguranță este o soluție și pentru naționala U21.
DEZAMĂGIRI
1. Hervin Ongenda
Nu se putea sa încep lista cu un alt jucător. Amețit de oferte tentante și de impresari, Hervin nu a arătat încă că este un produs al lui PSG, având puține momente de sclipire. Poate că așteptările sunt mari de la aceasta, însă cu siguranță are calitate și talent, dar nu reușește să confirme.
2. Nikita Kolesovs
Adus de la a doua echipă din campionatul lituanian, Nikita era văzut ca un stâlp al apărării, datorita staturii sale. Acesta a evoluat în doar 3 partide, FC Botoșani nereușind că câștige nici măcar una dintre acestea, iar Nikita a gafat de fiecare data.
3. Sofien Moussa
Adus de la Concordia Chiajna, pentru a fi titularul atacului botoșănean, acesta nu s-a integrat în echipa și a reușit un singur gol în acest sezon, pierzând și postul de titular.
4. Stefan Ashkovski
Ultimii doi jucători din clasament sunt două alegeri ce pot părea surprinzătoare. Primul este Stefan Ashkovski, mijlocașul care a avut evoluții excelente în primele etape ale campionatului, lăsând loc de așteptări toate mari, însă acesta nu a mai avut aceleași evoluții strălucitoare.
5. Eduard Pap
Nu aș fi vrut să îl pun pe Eduard în acest clasament. Acesta a pierdut poarta în primăvara, în favoarea lui Martin Fraisil, dar a revenit printre titulari în iulie, odată cu noul campionat. Acesta a avut evoluții bune până în luna noiembrie, când a început să facă niște erori majore, iar în ultimul meci al anului acesta nu a mai fost titular, în poarta evoluând Hankic.
Sa speram că anul 2020 va fi cel puțin la fel de bun pentru cei ce au confirmat, dar și că dezamăgirile ne vor schimba părerea. Așteptăm cu sufletul la gură să vedem cine va fi revelația următorului sezon, dar totodată speram că ne va fi foarte greu anul următor sa alegem 3 dezamăgiri.
(Iosif Pintilie)