Două calde și alta rece, pentru CSM Botoșani, după ce a bifat trei transferuri, două veniri și o plecare.
Răzvan Trif, handbalist transferat în vara trecută, de la Poli Timișoara, a plecat de la Botoșani și s-a întors acasă, pentru echipa din vestul țării, acolo unde și-a petrecut tot junioratul.
”Bine ai venit, Răzvan! Interul în vârsta de 22 de ani revine în culorile alb-violet după un sezon petrecut la echipa CS Magnum Botoșani. Mult succes Răzvan!” au anunțat cei de la Poli Timișoara, într-un comunicat oficial.
Pentru a marca plecarea, CSM Botoșani l-a adus pe Cozorici Bogdan, în vârstă de 22 de ani, un handbalist despre care surse din cadrul clubului au spus că poate să ajungă la nivelul lui Claudiu Lazurca. De loc din Suceava, Cozorici este fost elev al LPS Suceava, iar până acum a evoluat două sezoane în Divizia A, pentru echipa a două a CSU Suceava.
”Vin cu gândul de a promova înapoi în Liga Zimbrilor. CSM Botoșani a arătat sezonul trecut că este o echipa tânăra, ambițioasă și care vrea să facă performanță. Consider că va fi un plus pentru echipa deoarece unii am jucat mulți ani împreună. Obiectivul este unul realist , de asta am și venit la echipa. Suporterii să susțînă echipa în număr cât mai mare”, a spus Cozorici, după semnarea contractului.
De asemenea, CSM Botoșani l-a adus și pe Iulian Roșu, în vârstă de 18 ani. Provine, de asemenea, din Suceava, și este în vizorul echipei naționale de juniroi, alături de care a efectuat un stadiu de pregătire la Sighișoara. Este extremă stânga.
(Iosif Pintilie)