Curăţenie în arbitraj

Membrii CCA au decis să restructureze loturile B şi C de arbitri pentru sezonul 2009-2010 şi s-a renunţat astfel la 92 de cavaleri ai fluierului care "nu aveau perspective de promovare".

Comisia Centrală a Arbitrilor (CCA) a renunţat la o serie de centrali şi asistenţi care au oficiat la nivelul Ligilor a II-a şi a III-a în sezonul trecut şi care nu mai aveau "perspective de progres şi promovare". Membrii CCA au ţinut cont de regulamentele interne, dar şi de recomandările UEFA şi FRF, care susţin ca tinerii să aibă şanse de afirmare. Forul condus de Aron Huzu a anunţat însă că oamenii excluşi din loturile B şi C pot deveni observatori, iar în acest sens trebuie să depună o cerere până la data de 27 iulie.

Printre arbitrii mai cunoscuţi care au fost excluşi de pe listele CCA se numără Claudiu Bochiş, Iosif Erdei, Ştefan Erdei, Traian Marchiş, Florin Marcu sau Adrian Midişan.

De asemenea, CCA a decis să mai renunţe la unii arbitri care nu vor îndeplini criteriile de înălţime şi greutate, aceste date urmând să fie stabilite la vizita medicală pe care cavalerii fluierului o vor efectua miercuri la Centrul de Medicină Sportivă Bucureşti.

În urmă cu 10 zile, CCA a refăcut şi lista cu arbitrii care vor face parte din Lotul A pentru sezonul 2009-2010. Pe acea listă nu s-au mai regăsit arbitrii implicaţi în scandalul de corupţie de la Argeş: Aurelian Bogaciu, Sorin Corpodean, Laurenţiu Danşa, Lucian Dan, Tiberiu Lajos şi Marius Martiş. Lor li s-au adăugat asistenţii Marcel Savaniu, Florin Buzărnescu, Sorin Caia, Daniel Demetrescu, Dan Roşu, Florin Stănescu şi Mircea Toderici. "După ce Comisia de Disciplină a LPF a decis retrogradarea clubului FC Argeş, membrii CCA au considerat normal ca toţi cei implicaţi în acest dosar să nu mai facă parte din Lotul A de arbitri. Ei nu au fost daţi afară sau altceva de genul acesta, au fost doar retraşi din arbitraj şi nu vor mai conduce niciun joc indiferent de nivelul la care se va disputa acesta. Când justiţia se va pronunţa, se va lua o decizie în ceea ce îi priveşte", declara, atunci, purtătorul de cuvânt al CCA, Vlad Enăchescu.

 

Lotul A este format din 20 de centrali, iar dintre aceştia patru au fost promovaţi din Lotul B, şi anume Marian Balaci, Ciprian Danşa (n.r. fratele lui Laurenţiu Danşa, arbitru implicat în scandalul de corupţie), Paul Unimăţean şi Cătălin Buşi. În cazul asistenţilor, Lotul A are 33 de componenţi, dintre care 31 de bărbaţi şi două femei.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Preluare : Monitorul de Botosani

 



 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Csikszereda - Botoșani 1-0. Ciucanii i-au răpus pe moldoveni și au obținut a 4-a victorie din SuperLigă!

Sunday, 18 January 2026

Csikezereda - FC Botoșani s-a încheiat cu scorul de 1-0, în primul meci al zilei de duminică, 18 ianuarie, din SuperLiga României. Partida din etapa cu numărul 22 a putut fi ur...

Un BMW cu șase persoane s-a răsturnat la Ciumârna, printre victime și botoșăneni!

Sunday, 18 January 2026

Un accident rutier grav s-a produs sâmbătă, 17 ianuarie 2026, în jurul orei 17:00, pe DN17A, pe sectorul dintre Sucevița și Vatra Moldoviței, soldat cu șase persoane rănite. Poli...

Botoșaniul iubește excelența: Pe 14 februarie, dăm împreună aripi visurilor de liceu!

Sunday, 18 January 2026

Există copii pentru care drumul spre școală nu este doar o rutină, ci o lecție zilnică de ambiție și demnitate. Sunt tineri cu minți strălucite, dar cu resurse puține, care luptă în ...