Cupa Speranței Qwan Ki Do Botoșani - FOTO

Sâmbătă, 30 septembrie 2017, a avut loc la Sala Polivalentă din municipiul Botoșani, o competiție de Qwan Ki Do, "Cupa Speranței", organizată de Clubul Sportiv Dao Botoșani. 

La eveniment au participat copii cu vârsta cuprinsă între 5-17 ani de la 4 cluburi de Qwan Ki Do, respectiv Clubul Sportiv Dao Iași, C. S. Manh Su Tu Iași, C. S. Cuong Dao Huși, alături de C. S. Dao Botoșani.
 
Competiția a cuprins 2 probe: la proba de Thao Quyen (proba tehnică) au participat 114 copii, iar la proba Song Dau (proba de luptă), 60 de copii. 
 
"La început de an sportiv 2017-2018, organizarea acestei competiții a însemnat o testare, atât tehnică cât și emoțională, a participanților, o pregătire pentru viitoarele competiții. A fost și un prilej de manifestare a camaraderiei, a bucuriei, a prieteniei între membrii a 4 cluburi apropiate geografic și sufletește", a declarat Eugen Țurcanu, coordonator tehnic pentru județul Botoșani, centura neagră 4 dang.
 
"Acest eveniment face parte din finanțările nerambursabile sprijinite de Primaria Municipiului Botoșani și Consiliul Local Botoșani pe anul 2017. Conținutul acestui proiect nu reflectă neapărat poziția Primariei Municipiului Botoșani și nu implică nicio resposabilitate din partea acesteia”, a declarat Jâjâie Florin, președinte a CS DAO Botoșani.










 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Alegeri parțiale: Un oraș și două comune din județul Botoșani se pregătesc de alegeri!

astăzi, 13:48

Autoritatea Electorală Permanentă a informat Palatul Victoria, vineri, că sunt cel puțin 35 de primari ale căror mandate au încetat, iar Guvernul are obligația legală de a stabili data or...

Harta șpăgii în spitalele din România: Care este situația la Botoșani?

astăzi, 12:54

Rezultatele sunt colectate pe baza unui formular care oglindește disponibilitatea pacienților de a sesiza situațiile în care personalul medical le-a solicitat bani sau alte recompense. De men...

Botoșănean arestat pentru violență în familie și rele tratamente aplicate propriilor copii!

astăzi, 11:56

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat în vârstă de 48 de ani, bănuit de comite...