Cu câți bani a plecat Andone de la Botoșani! Iftime, supărat: „A fost foarte sever cu mine. Credeam că are bune maniere”

Bogdan Andone, fostul antrenor de la FC Botoșani, primește despăgubiri uriașe după rezilierea contractului.

Mai exact, 144.000 de euro. Jumătate din sumă, 72.000 de euro, va intra în contul lui Andone acum. Restul banilor îi vor fi virați la finalul anului, potrivit digisport.ro. Antrenorul semnase prelungirea contractului până în 2026 în urmă cu două luni, dar a fost demis după două etape disputate din noua stagiune.

Valeriu Iftime: „Credeam că are bune maniere”

Valeriu Iftime, acționarul de la Botoșani, a declarat că a fost dezamăgit că Andone a cerut despăgubiri atunci când a fost demis.

 

„Mă simt nelalocul meu. A fost despărțirea de Andone și nu a fost așa cum mi-am dorit eu să fie vreodată. Eu am fost mai mult decât fair-play cu Bogdan și am făcut tot ce mi-a zis. Credeam că despărțirea noastră va fi în termeni... Da, mi-a cerut banii, nu mai contează. Dacă exista ceva ce nu funcționează, trebuie să ne despărțim.

A fost foarte sever Bogdan cu mine, ceea ce nu cred că mi se potrivește. A fost și politicos. Ca o joacă în Parlament, umblă cu icoana după el, dar vorbește tot ce trebuie.

Nu ieșea din curte fără niște bani. Regulamentar avea dreptate, dar credeam că va fi o stare de bune maniere. Îți dau bani până termini un contract. Eu nu am vrut să plece. S-a creat o chimie proastă după incidentul din prima etapă (n.r. - Andone a înjurat un arbitru la meciul cu Poli Iași) și că nu am adus ce fotbaliști a vrut el.

Nu îi port pică, dar îmi e ciudă foarte mult că nu toți oamenii sunt ca Ciobotariu, Leo Grozavu, Teja sau cine a mai fost la mine. Avem o anumită conduită. Era clar că după incidentul acela e greu să stea la noi.

Patru etape suspendare... A vrut să plece numaidecât. Eu în niciun caz nu l-am agresat. Am vorbit politicos cu el. I-am zis că după meciul acela de la Iași că mai bine ne despărțim, că ceva nu e bine”, a declarat Valeriu Iftime, potrivit sursei menționate.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Andrei Leonard a plecat la muncă în Olanda, iar rudele l-au dat dispărut!

Tuesday, 26 May 2026

Marți, polițiștii botoșăneni au fost sesizați de faptul că Andrei Leonard Sotir, în vârstă de 20 ani, a plecat la muncă în Olanda, însă nu a spus și unde. Familia...

726 persoane angajate prin intermediul AJOFM Botoșani în primele patru luni din 2026!

Tuesday, 26 May 2026

În perioada ianuarie-aprilie 2026, au fost integrate pe piața muncii datorită măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă implementate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței...

Încă aproximativ 500 de detectoare de monoxid de carbon și fum vor proteja casele botoșănenilor! (Foto)

Tuesday, 26 May 2026

Campania „Detector pentru viață” a fost reluată în județul Botoșani. Casele altor 498 de familii din Avrămeni, Rădăuți-Prut, Adășeni, Vlăsinești, Dângeni, Santa Ma...

-->