CSM Botoșani se menține în cursa pentru locul al doilea în clasamentul Diviziei A

CSM Botoșani se menține în cursa pentru locul al doilea în clasamentul Diviziei A

 Sursă foto: Sportul Ilustrat  

Meciul de handbal masculin desfășurat duminică la Galați s-a încheiat la egalitate între echipa botoșăneană și echipa gazdă. Disputa, circumscrisă Diviziei A, reprezintă una dintre confruntările pentru ocuparea locului al doilea în clasamentul seriei, aceasta fiind, pe lângă locul I, singura poziție din care o echipă poate participa la Turneul Semifinalei.
 
Finalul meciului a arătat scorul de 28-28 (15-12), botoșănenii ratând șansa la victorie.

"A fost un meci echilibrat. Chiar dacă am început mai greu, pe parcursul meciului am reușit sa echilibrăm jocul și chiar să conducem la două goluri în partea a doua a meciului. Din păcate, am ratat ultimul atac al meciului și ne-a scăpat victoria. Doresc să remarc toată echipa pentru dăruire și pentru faptul că au luptat până în ultima secundă a meciului. Rezultatele de până acum sunt mai mult decât promițătoare. Ne menținem în cursa pentru locul II", spune Cătălin Stoleru, președinte CSM Botoșani.
 
"A fost un meci disputat, în care ambele echipe și-au dorit victoria. Gazdele au început mai bine partida, conducând prima parte a jocului. După pauză am ieșit mult mai conectați la miza jocului. Făcând o apărare mai exactă și cu un joc mai rapid, am reușit să surprindem echipa gazdă. Finalul de joc a fost unul foarte strâns, în care ambele echipe au avut ocazia să-și apropie victoria, am avut ultimul atac, însă nu am reușit să înscriem. Țin să remarc debutul, în echipa noastră, al lui Sîrbu George, care, prin paradele lui, a reușit să țină scorul mai strâns în prima repriză", subliniază Mihai Nicolaevici, jucător în echipa botoșăneană.

Galați: Ungureanu, Dinu, Chiriac (8 goluri), Șahîn (7 goluri), Olaru (4 goluri), Frangulea (3 goluri), Ionel (3 goluri), Simo (2 goluri), Mîrșiu (1 gol), Ionescu, Gheorghe. Antrenor: Florin Andronic.

Botoșani: Nicolaevici, Sîrbu, Șt. Dumitrache (9 goluri), Dimofte (8 goluri), Ciobanu (3 goluri), Horopciuc (3 goluri), Demir (3 goluri), G. Dumitrache (2 goluri), Folescu, Tărnăuceanu, Beșliu. Antrenor: Bogdan Muraru.

În momentul de față, Vasluiul conduce clasamentul, rămânând neînvinsă de la începutul sezonului. CSU Suceava și CSM Bacău ocupă ultimele locuri, pierzându-și dreptul de promovare. În lupta pentru ocuparea celui de al doilea loc rămân echipele din Galați, Brașov și Botoșani.

 

Spune-ne opinia ta