CSM Botoșani a fost aproape de prima victorie în Liga Zimbrilor

CSM Botoșani fost la câteva minute distanță de prima victorie din Liga Zimbrilor.  Adversară a fost Minaur Baia Mare, formație aflată pe locurile fruntașe în campionat. 

Duelul disputat chiar la Baia Mare a început cu avantaj pentru gazde. Însă dupa 10 minute de joc CSM Botoșani a început să pună emoții formației gazdă și chiar a reușit să conducă pe tabelă. În minutul 23 CSM Botoșani putea să se desprindă pe tabelă. Având deja un gol avantaj, Ionuț Vamanu a scos o lovitură de la 7 metri și un cartonaș roșu portalului advers. 

 

Claudiu Lazurcă și-a asumat responsabilitatea loviturii de la 7 metri. Mingea trimisă de el a ajuns în capul portalului, rezultând altfel un cartonaș roșu și pentru Lazurcă. Reluarile au arătat că portarul formației gazdă a sărit, motiv pentru care eliminarea este discutabilă. 

În partea a doua, cele doua echipe au dus un meci echilibrat, ambele având momente de avantaj pe tabelă. Cu un minut înainte de final, scorul era 24-23 pentru gazde. Botoșani a avut posesia, însă a pierdut atacul și de asemena meciul. 

Primul joc al zilei de marți din etapa a 19-a a Ligii Zimbrilor avea teoretic o favorită certă, pe Minaur Baia Mare, care întâlnea ultima clasată, Magnum Botoșani. Mai mult, moldovenii au venit la Baia Mare cu doar 9 jucători de câmp, antrenorul Florin Ciubotariu fiind obligat să recurgă la multe improvizații, însă asta nu i-a împiedicat pe oaspeți să țină aproape și să fie la un pas de o mare surpriză. Pentru Minaur, acest joc a fost o prelungire a celui cu Famagusta din Cupa EHF, iar dacă maramureșenii se vor prezenta la același nivel în Cipru riscă să piardă la o diferență umilitoare. 

Momentul decisiv al partidei s-a consumat în minutul 24, atunci când s-au dictat două descalificări. Prima a fost fără dubii, împotriva portarului băimărean Ionuț Ciobanu, ieșit imprudent în afara semicercului, unde s-a ciocnit cu Vamanu. Era 9-8 pentru Botoșani, care a beneficiat de o aruncare de la 7 metri, iar mingea aruncată de Claudiu Lazurcă l-a lovit în figură pe portarul Răzvan Pop. Reluările TV au arătat că portarul a sărit, însă arbitrii au decis descalificarea jucătorului de la Botoșani, mai mult în urma protestelor vehemente ale băncii maramureșene. UPDATE: discutând cu mai mulți arbitri, am aflat că recomandarea EHF este ca astfel de aruncări care lovesc portarul să fie penalizate cu cartonaș roșu direct. În aceste condiții, ultima clasată a jucat până la final cu o extremă pe post de coordonator (Lakovic) și un pivot pe post de inter stânga (Farcaș), după ce acesta din urmă evoluase centru până la descalificarea lui Lazurcă. 

Cu toate acestea, botoșănenii n-au depus armele, au avut un portar în mare formă, pe Eugen Crăciunescu, și au condus chiar cu 18-17 (min. 44) și 20-19 (min. 49), după goluri ale lui Marius Negru, ratând desprinderea în urma câtorva ratări în situații de unu la unu cu portarul. O altă fază controversată s-a petrecut în minutul 54, la 22-22, când Ionuț Ramba a înscris recuperând o minge respinsă de portar, dar după ce revenise din semicercul advers. În cele din urmă a fost victorie pentru Minaur, la capătul unui joc slab al echipei lui Adrian Petrea, care a acuzat la final atitudinea jucătorilor săi." a scris site-ul handbalmania.ro, cel mai citit ziar de handbal din România. 

De punctat este evoluția noului transfer, Crăciunescu Eugen. Portarul adus de la Dunărea Călărași a făcut un meci mare și a fost unul dintre cei mai buni jucători ai CSM Botoșani. 

MINAUR BAIA MARE – MAGNUM BOTOȘANI 25-23 (11-9) Arbitri: Adrian Nacu / Adrian Rucoi 

Baia Mare: Ciobanu, Pop 2 goluri – Dobra 5, Buzle 5, Bera 5, Makaria 2, Cip 2, Cristescu 2, Haiduc 1, Ramba 1, Nagy, Mureșan, Bușecan, Kotrc, Oargă. Antrenor: Adrian Petrea. 

Botoșani: Crăciunescu, Nicolaevici – M. Negru 9, Vamanu 4, Adomnicăi 4, Lazurcă 2, Szasz 2, Lakovic 1, Farcaș 1, Lazoreac, Lesniuc. Antrenor: Florin Ciubotariu. 

(Iosif Pintilie)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Șofer din Iași, prins cum nu trebuie pe o stradă din Botoșani!

astăzi, 12:50

La data de 5 decembrie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au oprit pentru control, pe drumul județean DJ 282H, în comuna Călărași, un autoturism condu...

Cercul de lectură la Memorialul Ipotești: „Sticlăreasa” de Tracy Chevalier

astăzi, 12:27

O nouă întâlnire a Cercului de lectură va avea loc luni, 8 decembrie 2025, începând cu ora 17.00. Pornind de la romanul Sticlăreasa, scris de Tracy Chevalier și tradus d...

Femeie căutată pentru trafic de persoane, reținută la Stânca!

astăzi, 11:00

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au depistat o femeie cu cetăţenie R. Moldova, căutată internațional pentru săvârşirea infracțiunii de trafic d...